Către Asociaţia Ss Petru şi Paul: Slujiţi gratuit, ca Isus
25.06.2013, Vatican (Catholica) - Sâmbătă dimineaţa, la 11.15, în Aula Binecuvântărilor din Palatul Apostolic din Vatican, Sfântul Părinte i-a primit în audienţă pe membrii Asociaţiei Sfinţii Petru şi Paul. Le-a mulţumit pentru activităţile caritabile pe care le desfăşoară şi pentru colaborarea lor la organizarea celebrărilor ce au loc în Vatican.
Asociaţia a fost înfiinţată la dorinţa Papei Paul al VI-lea, care în 1970 a desfiinţat diferite grupuri de gărzi pontificale, inclusiv Garda Palatină de Onoare, înfiinţată de Papa Pius al IX-lea în 1850. Intenţia sa a fost să reunească un grup de credincioşi din Roma care să dorească să îşi exprime fidelitatea necondiţionată faţă de Scaunul Apostolic. Foştii membri ai gărzilor au fost astfel invitaţi să se alăture noului grup numit Asociaţia Sfinţilor Petru şi Paul, statutele fiind aprobate de Papa Paul al VI-lea în 1971.
Asociaţia este împărţită în trei secţiuni: liturgică, cultură şi caritabil, având un secretariat general. Se ocupă de diferite iniţiative cu scopul de a da mărturie despre viaţa creştină, apostolatul şi fidelitatea faţă de Scaunul Apostolic. „Ştiu că a fost multă muncă ‘în spatele cortinei'”, a spus Papa. „De asemenea ştiu de slujirea voastră pentru primirea pelerinilor, de aportul vostru la celebrările liturgice, de apostolatul vostru, care se extinde şi la activităţi culturale şi caritabile. Caritatea voastră, atenţia faţă de ceilalţi, faţă de săraci, sărmani şi nevoiaşi este semnul distinctiv al creştinului.”
Slujirea Bisericii şi a fraţilor şi surorilor, fără a cere ceva înapoi, a spus Pontiful, „este frumoasă. Slujiţi fără a cere nimic în schimb, asemenea lui Isus. Isus ne-a slujit pe toţi şi nu a cerut nimic în schimb. Isus a făcut gratuit şi voi faceţi gratuit. Recompensa voastră este tocmai aceasta: bucuria slujirii Domnului şi a lucrului împreună!” Această slujire este o mare virtute creştină, dovadă a „mărinimiei (voastre), a inimii mari”. La final Papa i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi le-a cerut să se gândească la cei pe care îi iubesc: „la familia şi prietenii voştri, pentru ca binecuvântarea să meargă şi asupra lor. Gândiţi-vă şi la alţii care nu vă plac, la cei care vă fac rău, la cei pe care sunteţi supăraţi puţin. Gândiţi-vă şi la ei, ca binecuvântarea să coboare şi asupra lor.”
