Prima Sfântă Împărtăşanie în parohia Sf. Anton din Bucureşti
27.06.2013, Bucureşti (Catholica) - După o frumoasă şi intensă perioadă de pregătire catehetică, 14 copii din parohia Sf. Anton din Colentina, Bucureşti, l-au primit pentru prima dată pe Isus euharisticul în inimile lor. Duminică, 23 iunie 2013, copiii înconjuraţi de părinţi, naşi, rude şi prieteni au păşit cu suflete curate spre altarul bisericii parohiale.
Cuprinşi de bucurie şi emoţie, copiii au animat Sf. Liturghie prin cântările, lecturile şi rugăciunile specifice acestei sărbători. La predică au dialogat cu părintele paroh într-un mod spontan şi profund aşa încât toţi cei prezenţi şi-au putut aminti de câteva adevăruri esenţiale ale credinţei noastre creştine. A urmat aprinderea lumânărilor special pregătite pentru acest moment cu simboluri euharistice şi numele fiecăruia şi mărturisirea personală a credinţei pe care odinioară, la botez, au făcut-o părinţii şi naşii. La oferirea darurilor copiii au adus la altar pâinea şi vinul pentru Euharistie, manualul de pe care au învăţat, Biblia pe care fiecare a primit-o în dar, crucea şi rozariul, lumânarea şi floarea purităţii, crinul.
La rugăciunea Tatăl nostru toţi copiii s-au adunat in jurul altarului şi sub privirile calde ale comunităţii şi împreună cu ea au înălţat cea mai frumoasă rugăciunea a credinţei noastre: rugăciunea lăsată de Isus. Cel mai emoţionant moment a fost cu siguranţă cel al Împărtăşirii. Mişcătoare erau chipurile senine şi fericite ale copiilor ca şi gestul de mulţumire pe care imediat l-au adus prin rugăciunea personală de după Împărtăşire. „Este cu noi prezent şi în orice moment ne-aşteaptă să venim, în inimi să îl primim”, acest refren a exprimat foarte bine bucuria şi speranţa ce înflăcăra inimile ce tocmai l-au primit pe Isus prezent cu Trupul şi Sângele, sufletul şi dumnezeirea Sa în taina euharistică. La sfârşitul Liturghiei, două fetiţe şi un băiat au recitat câte o poezie euharistică pentru a mulţumi bunului Dumnezeu pentru marele dar făcut omenirii în sacramentul Euharistiei, pâinea vieţii veşnice. Bucuria copiilor a fost completată apoi de gustarea şi cadoul primit.
Această zi de neuitat pentru cei mici, a fost totodată şi o zi istorică pentru că cei 14 sunt primii copii care s-au învrednicit să facă Prima Sf. Împărtăşanie în noua biserică consacrată anul trecut pe 13 iunie. Pentru harul Euharistiei ca şi pentru toate celelalte haruri pe care le revarsă asupra poporului său şi prin lăcaşul nostru de cult, mulţumim bunului Dumnezeu şi suntem recunoscători tuturor binefăcătorilor, scrie pr. paroh Andrei Ciprian la finalul corespondenţei de pe ARCB.ro.
