Papa Francisc: Să avem răbdare, după cum Domnul are
28.06.2013, Vatican (Catholica) - Domnul ne cere să fim răbdători, după cum El este răbdător cu noi. Mai mult, nu există un „protocol fix” despre cum intervine Dumnezeu în vieţile noastre: uneori este imediat, alteori trebuie să avem puţină răbdare. Acesta a fost mesajul extras de Papa Francisc din lecturile de astăzi, citite la Liturghia celebrată dimineaţa în capela din Casa Sf. Marta din Vatican. La Liturghie au asistat angajaţi de la Direcţia de Sănătate şi de Igienă Publică a Vaticanului.
Domnul intră încet în viaţa lui Avraam, care avea 99 de ani când El i-a promis un fiu. În schimb intră imediat în viaţa leprosului: Isus îi ascultă rugăciunea, îl atinge şi se întâmplă miracolul. Papa Francisc a vorbit despre aceste pasaje, explicând cum Domnul alege să se implice „în vieţile noastre, în viaţa poporului Său”. Viaţa lui Avraam şi viaţa leprosului. „Când Domnul intervine, El nu o face mereu în acelaşi mod. Nu există un ‘protocol fix’ al acţiunii lui Dumnezeu în viaţa noastră”. „Odată intervine într-un fel, altă dată în alt fel”, dar mereu intervine. Există „mereu această întâlnire între noi şi Domnul”.
„Domnul îşi alege modul în care intră în vieţile noastre. Adesea o face încet, atât de încet încât apare pericolul să ne pierdem răbdarea. ‘Dar Doamne, când?!’ Şi ne rugăm, ne rugăm… Iar El nu intervine în vieţile noastre. Alteori, când ne gândim la ceea ce ne-a promis Domnul, la cât de măreţ e lucrul acela, nu credem, suntem puţin sceptici, asemenea lui Avraam – şi râdem puţin în sinea noastră. Despre aceasta citim în prima lectură: Avraam şi-a ascuns faţa şi a râs. Era puţin sceptic: ‘Ce? Eu? Am aproape o sută de ani şi voi avea un fiu? Soţia mea la 90 de ani va avea un fiu?'” Sara a fost la fel de sceptică, a amintit Papa, la stejarul lui Mamvri, când trei îngeri îi spun acelaşi lucru lui Avraam. „De câte ori, când Domnul nu intervine, nu face un miracol, nu face ceea ce noi am dori El să facă, nu devenim nerăbdători sau sceptici?”
„Dar El răspunde, nu şi scepticilor. Domnul îşi alocă timp. Iar în relaţia cu noi are multă răbdare. Nu doar noi trebuie să avem răbdare: Da, El are! El aşteaptă după noi! Şi aşteaptă după noi până la sfârşitul vieţii! Gândiţi-vă la tâlharul cel bun, de-a dreapta, care îl recunoaşte pe Dumnezeu în chiar ultima clipă. Domnul merge alături de noi, dar adesea nu se descoperă, după cum a fost în cazul discipolilor în drum spre Emaus. Domnul se implică în vieţile noastre – este lucru sigur acesta! – dar adesea noi nu vedem. Se cere răbdare de la noi. Dar Domnul merge alături de noi, El are multă răbdare cu noi.” Papa şi-a îndreptat apoi gândurile spre „misterul răbdării lui Dumnezeu, care mergând alături de noi, o face cu pasul nostru”. Uneori în viaţă „lucrurile devin întunecate, există atâta întuneric încât noi dorim – dacă suntem la ananghie – să coborâm de pe cruce”. Acesta, a spus Papa, „este momentul: când noaptea este foarte întunecată, când zorile sunt aproape. Şi când coborâm de pe cruce, o facem mereu cu cinci minute înainte de a fi eliberaţi, în chiar momentul în care nerăbdarea noastră ajunge la maxim.”
„Isus pe Cruce i-a auzit provocându-l: ‘Coboară-te! Vino jos!’ A răbdat până la sfârşit pentru că este răbdător cu noi. El intră mereu, se implică, dar o face în modul Său şi în momentul pe care îl consideră cel mai potrivit. Ne spune exact ce i-a spus lui Avraam: ‘umblă în prezenţa Mea şi fii fără prihană’, comportă-te dincolo de orice reproş. Aceasta este călătoria cu Domnul, iar El intervine, dar noi trebuie să aşteptăm, să aşteptăm momentul, umblând în prezenţa Sa şi încercând să fim desăvârşiţi. Să îi cerem acest har Domnului, să umblăm mereu în prezenţa Sa, încercând să fim fără prihană.”
