Hramul bisericii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Satu Mare
03.07.2013, Satu Mare (Catholica) - Duminică, 30 iunie 2013, în Duminica Tuturor Sfinţilor, parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Satu Mare şi-a sărbătorit sfinţii ocrotitori. Biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor sătmăreni veniţi să celebreze Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Arhiereul lor, PS Vasile Bizău, şi cu cei 17 preoţi concelebranţi.
Episcopul de Maramureş, în cuvântul de învăţătură, a îndemnat credincioşii să discearnă şi să evite spiritul lumesc, înţeles ca spirit secular, ale cărui valori se opun valorilor Spiritului trimis de Hristos peste apostoli şi, deci, peste Biserica Sa în ziua Cincizecimii. Valorile creştine le găsim depozitate intacte în zestre de credinţă ale Bisericii, chiar dacă uneori membrii acesteia, din pricina slăbiciunii firii omeneşti, le trăiesc adesea doar în parte. Cu toate acestea Dumnezeu ridică în toate timpurile sfinţi, care sunt exemple vii ale lucrării Spiritului în Biserică. Sfântul apostol Pavel spune că roada Spiritul este: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia (Galateni 5, 22). În faţa unor daruri ca acestea se cuvine să ne deschidem inimile pentru că odată primite, vor zidi în noi o inimă nouă, lipsită de prejudecăţi. Noi, creştinii mileniului trei, suntem contemporani în credinţă cu toţi apostolii şi toţi sfinţii, formând o unică mare familie. Prezenţa icoanelor cu sfinţi în biserici întăresc în inimile noastre acest adevăr.
La sfârşitul Liturghiei a fost sfinţită o placă comemorativă închinată martirilor şi mărturisitorilor credinţei, în parcul amenajat din faţa bisericii. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. Mulţumim lui Dumnezeu şi sfinţilor apostoli Petru şi Pavel pentru bucuria unirii în rugăciune şi bogatele haruri împărtăşite tuturor celor prezenţi. (pr. paroh Florin Fodoruţ pentru BRU.ro)



