Ascultarea Cuvântului şi slujirea aproapelui sunt esenţiale pentru viaţa creştinului
21.07.2013, Vatican (Catholica) - În ajunul plecării sale la Rio de Janeiro, pentru Ziua Mondială a Tineretului, Papa Francisc, în cadrul discursului său de dinaintea rugăciunii Angelus de duminică, 21 iulie 2013, le-a cerut credincioşilor să îl însoţească în chip spiritual cu rugăciunea în prima sa călătorie apostolică la Rio de Janeiro. Vă oferim textul alocuţiunii Sfântului Părinte, după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În duminica aceasta continuă lectura din capitolul al zecelea de la evanghelistul Luca. Textul de astăzi este cel despre Marta şi Maria. Cine sunt aceste femei? Marta şi Maria, surori ale lui Lazăr, sunt rude şi ucenice fidele ale Domnului, care locuiau în Betania. Sfântul Luca le descrie în acest mod: Maria, la picioarele lui Isus, „asculta cuvântul Său”, în timp ce Marta era angajată în multe treburi (cf. Luca 10,39-40). Ambele oferă primire Domnului aflat în trecere, dar o fac în mod diferit. Maria stă la picioarele lui Isus, în ascultare, în schimb Marta se lasă absorbită de lucrurile care trebuie pregătite şi este aşa de ocupată încât se adresează lui Isus spunând: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute!” (v. 40). Şi Isus îi răspunde reproşându-i cu delicateţe: „Marta, Marta, pentru multe te zbaţi şi te frămânţi, însă un singur lucru este necesar” (v. 41).
Ce doreşte să spună Isus? Care este acest singur lucru de care avem nevoie? Înainte de toate este important să înţelegem că nu este vorba despre contrapoziţie între două atitudini: ascultarea cuvântului Domnului, contemplaţia, şi slujirea concretă a aproapelui. Nu sunt două atitudini contrapuse, ci, dimpotrivă, sunt două aspecte ambele esenţiale pentru viaţa noastră creştină; aspecte care nu trebuie separate niciodată, ci trebuie trăite în profundă unitate şi armonie. Dar atunci pentru ce Marta primeşte reproşul, chiar dacă este făcut cu delicateţe? Pentru că a considerat esenţial numai ceea ce făcea ea, adică era prea absorbită şi preocupată de lucrurile care trebuie „făcute”. Într-un creştin, faptele de slujire şi de caritate nu sunt niciodată dezlipite de izvorul principal al oricărei acţiuni a noastre: adică ascultarea Cuvântului Domnului, faptul de a sta – ca Maria – la picioarele lui Isus, în atitudinea discipolului. Şi pentru aceasta Martei i se reproşează.
Şi în viaţa noastră creştină, rugăciunea şi acţiunea să fie mereu profund unite. O rugăciune care nu duce la acţiunea concretă faţă de fratele sărac, bolnav, care are nevoie de ajutor, fratele în dificultate, este o rugăciune sterilă şi incompletă. Dar, în acelaşi mod, când în slujirea eclezială suntem atenţi numai la a face, când dăm mai multă importanţă lucrurilor, funcţiunilor, structurilor, şi uităm de centralitatea lui Cristos, nu rezervăm timp pentru dialogul cu El în rugăciune, riscăm să ne slujim pe noi înşine şi nu pe Dumnezeu prezent în fratele nevoiaş. Sfântul Benedict rezuma stilul de viaţă pe care-l indica monahilor săi în două cuvinte: „ora et labora”, roagă-te şi munceşte. Din contemplaţie, dintr-un puternic raport de prietenie cu Domnul, se naşte în noi capacitatea de a trăi şi de a duce iubirea lui Dumnezeu, milostivirea Sa, duioşia Sa spre ceilalţi. Chiar şi munca noastră cu fratele nevoiaş, munca noastră de caritate în faptele de milostenie, ne duce la Domnul, pentru că noi îl vedem chiar pe Domnul în fraţii nevoiaşi. Să cerem Fecioarei Maria, Mama ascultării şi a slujirii, să ne înveţe să medităm în inima noastră cuvântul Fiului său, să ne rugăm cu fidelitate, pentru a fi tot mai mult atenţi în mod concret la necesităţile fraţilor.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Îi salut cu afecţiune pe toţi pelerinii prezenţi: familii, parohii, asociaţii, mişcări şi grupuri. În particular, adresez un salut credincioşilor din Florenţa, Foggia şi Villa Castelli, şi pe ministranţii din Conselve împreună cu familiile lor. Văd scris, acolo jos: „Drum bun!” Mulţumesc! Mulţumesc! Vă cer să mă însoţiţi în chip spiritual cu rugăciunea în călătoria pe care o voi face începând de mâine. Aşa cum ştiţi, voi merge în Rio de Janeiro, Brazilia, cu ocazia celei de-a 28-a Zile Mondiale a Tineretului. Vor fi mulţi tineri acolo, din toate părţile lumii. Şi cred că aceasta poate fi numită Săptămâna Tinerilor! Protagoniştii din această săptămână vor fi tinerii. Toţi cei care vor merge la Rio doresc să audă glasul lui Isus, să îl asculte pe Isus: „Doamne, ce trebuie să fac cu viaţa mea? Care este drumul pentru mine?” Şi voi, tineri care sunteţi în piaţă, întrebaţi-l acelaşi lucru pe Domnul: „Doamne Isuse, ce trebuie să fac cu viaţa mea? Care este calea pentru mine?” Să încredinţăm Preasfintei Fecioare Maria, atât de iubită şi venerată în Brazilia, aceste rugăciuni: pe cele pe care le vor rosti tinerii acolo, şi pe aceea pe care o faceţi voi, astăzi. Fie ca Fecioara să ne ajute în această nouă etapă a pelerinajului. Tuturor vă urez o duminică frumoasă şi poftă bună! Amin!
