Preoţii şi Episcopii sunt slujitori, nu trebuie să caute onoruri
26.07.2013, Rio de Janeiro (Catholica) - Pentru o zi, 25 iulie 2013, capela din Centrul de spiritualitate şi întâlniri din Sumaré a înlocuit de acum celebra capelă din Casa Santa Marta din Vatican. La 7.30, ora locală din Rio de Janeiro, Papa Francisc a celebrat Liturghia în faţa a 300 de persoane. Au fost invitaţi toţi seminariştii din Rio de Janeiro, de la Seminariile Majore, Propedeutic şi Redemptoris Mater, însoţiţi de formatorii lor. În cadrul predicii, Papa s-a oprit asupra contrastului între umilinţa cerută omului de credinţă şi slăbiciunea care uneori ne împinge să căutăm, chiar şi în Biserică, prestigiu şi carieră.
Tentaţia de a se păcăli pe ei înşişi se cuibăreşte în atâţia creştini. Tentaţia este aceea de a se crede mai buni decât sunt, chiar şi în faţa lui Dumnezeu, chiar dacă o anumită alegere de viaţă ar impune un stil de umilinţă. În dezvoltarea meditaţiei sale, Sfântul Părinte a legat cele două lecturi din Liturghie, care a celebrat solemnitatea Apostolului Iacob. Prima a fost pasajul din a doua Scrisoare a Sf. Paul către Corinteni în care afirmă: „Avem această comoară în vase de lut”. Comoara, a explicat Papa Francisc, „este revelarea lui Dumnezeu în Isus Cristos”, pe care Paul încearcă să o explice subliniind „tensiunea” care există „între măreţia darului” şi „micimea celui care îl primeşte”. Cu alte cuvinte, natura umană este un fragil vas de lut în care Dumnezeu a revărsat un „Mister” de negrăit.
„Pentru noi toţi, persoane consacrate, preoţi, Episcopi, acesta un numitor comun: am primit un dar şi toţi suntem vase de lut. Problema este cum să facem faţă acestei tensiuni: ne pierdem mereu echilibrul. De-a lungul istoriei Bisericii apar oameni care primesc darul, ştiu că sunt de lut, dar în decursul vieţii se entuziasmează atât de mult încât uită că sunt din lut sau uită cât de mare este darul. Atunci această tensiune ne face să ne pierdem echilibrul care ne face atât de bine”. Sf. Paul, a observat Pontiful, este sincer în a se defini un vas de lut cu privire la darul primit. Dar noi, a întrebat Papa, „ne amintim să suntem de lut?” „Tentaţia este de a falsifica vasul de lut: a-l vopsi, a-l înfrumuseţa”, şi astfel „începem să ne amăgim pe noi înşine şi să credem” că aparţinem „unei categorii superioare”. Este oarecum ceea ce li se întâmplă lui Iacob şi Ioan în episodul citat în Evanghelia de astăzi, în care mama celor doi apostoli cere pentru ei să stea la dreapta şi la stânga lui Isus, în Împărăţia Sa. „Au intrat în acel joc monden de a uita că sunt de lut şi a dori să aibă un anumit prestigiu, o anumită autoritate în grupul celor doisprezece”.
„Biserica a suferit şi suferă mult de fiecare dată când unul dintre cei chemaţi să primească comoara în vase de lut acumulează bogăţii, se dedică la a schimba natura de lut şi crede că este mai bun, că nu mai este de lut. Suntem de lut până la sfârşit, de aceasta nu ne salvează nimeni. Ne salvează Isus în modul Lui, dar nu în maniera umană a prestigiului, a aparenţelor, a deţinerii de posturi importante. Aici se naşte carierismul în Biserică, ce face atât de mult rău. Capii naţiunilor, spune Isus, domină popoarele lor, le supun, le comandă. Între voi nu trebuie să fie aşa: voi sunteţi slujitori. Voi sunteţi pentru a sluji”. Proba pentru a înţelege dacă este falsificat vasul este simplă, a arătat cu multă claritate Papa Francisc. Este modul în care cineva se spovedeşte în faţa preotului. „Există multe moduri de a ne spovedi. Te spovedeşti intelectualizând în general lucrurile? Te spovedeşti schimbând confesorul atunci când există vreun păcat de care te-ai putea ruşina? Ai uitat deja că eşti de lut. Sau te spovedeşti bine?”
„Cum să ştim, aşadar, dacă continuăm să credem că suntem de lut? Întreabă-te cum te spovedeşti şi vei şti dacă ai conştiinţa faptului că eşti de lut sau dacă ai început să îţi pictezi vasul, ca să apară diferit. Şi cum ştim că suntem conştienţi că marele dar este Isus? Pentru că faci apostolat, pentru că îl slujeşti? Da, toate acestea, dar pot fi amăgitoare. Îl adori, ştii să îl adori pe Isus sau îi ceri lucruri? Îi mulţumeşti, îl lauzi, dar ajungi să îl şi adori pe Isus? Rugăciunea de adoraţie este criteriul după care ştim că credem în continuare că Isus este marele dar”. „Îi cer Fecioarei”, a fost rugăciunea de final a Papei Francisc, „să păzească în noi toţi ambele lucruri”. Nu a cerut „să transforme lutul în metal”, ci „să fim lut până la final”, dar „noi să ştim că suntem lut” şi, împreună cu aceasta, „harul de a-l adora pe Isus”.
