Vara Împreună „Kung Fu Panda” la Barticeşti
27.07.2013, Iaşi (Catholica) - Copiii din parohia „Sfântul Iosif Muncitorul”, din Barticeşti, au avut ocazia de a participa la campusul „Vara Împreună” desfăşurat în perioada 15-21 iulie 2013. Activitatea a fost organizată de pr. vicar Claudiu Trifescu, de tinerii Acţiunii Catolice, cât şi de alţi tineri doritori să ajute în această activitate. Aceste zile au fost aşteptate de copiii care au participat în număr de aproximativ 200, alături de circa 50 de tineri, care s-au dedicat trup şi suflet pentru ca aceste zile să fie rodnice.
Participanţii au fost împărţiţi pe clase, fiecare clasă purtând numele unui sfânt: grădiniţa mică – Sfântul Matei, grădiniţa mare: Sfânta Maria, clasa I – Sfântul Anton, clasa a II-a – Sfântul Andrei, clasa a III-a – Sfântul Luca, clasa a IV-a – Sfântul Paul, clasa a V-a – Sfântul Iosif, clasa a VI-a – Sfântul Marcu, clasa a VII-a – Sfânta Rita şi clasa a VIII-a – Sfântul Petru. Aceşti sfinţi s-au auzit zilnic în glasul copiilor, strigându-i cat mai tare, pentru a putea fi desemnată clasa câştigătoare.
Programul fiecărei zi a început la ora 9, cu un moment de rugăciune, continuând cu câteva cântece, bansuri şi cu prezentarea scenetei „Kung Fu Panda”, pregătită de animatori. După scenetă fiecare clasă se retrăgea pentru o scurtă cateheză animată de tineri, acest moment având menirea de a-i ajuta pe copii să comunice mai mult între ei. Jocurile, muzica şi voia bună nu au lipsit. Seara toţi copii au participat la Sfânta Liturghie, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru fiecare zi petrecută împreună. Joi a fost o zi specială: copiii au participat la „căutarea comorii”, fiecare clasă umblând prin tot satul pentru a strânge cat mai multe puncte, pentru ca la final câştigătorii să fie răsplătiţi cum se cuvine.
În ultima zi copii au pregătit momente artistice: cântece educative, dansuri populare tradiţionale, scenete şi bansuri care au fost prezentate publicului. Tinerii din Barticeşti mulţumesc, la finalul corespondenţei de pe Ercis.ro, „Bunului Dumnezeu pentru toate harurile revărsate în inimile copiilor şi tinerilor, dar mai ales pentru clipele frumoase petrecute împreună alături de Isus”. De asemenea mulţumesc părintelui paroh Ştefan Vacaru şi părintelui vicar Claudiu Trifescu.



