Papa a stat de vorbă cu opt deţinuţi minori
28.07.2013, Rio de Janeiro (Catholica) - În dimineaţa zilei de vineri, 26 iulie 2013, Papa Francisc s-a întâlnit cu opt deţinuţi minori, întâlnire care s-a dorit a fi într-un anumit mod un tribut adus celor opt tineri ucişi în noaptea de 23 iulie 1993, în plin centrul oraşului Rio de Janeiro, în timpul unei operaţiuni violente a poliţiei împotriva unor tineri ai străzii, în apropierea bisericii Candelaria. În cadrul Zilei Mondiale a Tineretului, în decursul unei dimineţi pline întâlniri cu lumea tinerilor, Sfântul Părinte a administrat Sacramentul Spovezii, a luat masa de prânz cu doisprezece tineri de pe cele cinci continente, şi a stat de vorbă pentru circa o jumătate de oră, în reşedinţa arhiepiscopală, cu cei opt minori – şase băieţi şi două fete – provenind din patru centre de reeducare braziliene.
Sfântul Părinte a dorit să includă în călătoria sa în Brazilia un moment dedicat tinerilor care suferă. Nu este o noutate pentru el, deoarece tot la două săptămâni telefonează unui grup de tineri deţinuţi din Buenos Aires cu care a rămas prieten şi în contact. Poate fi amintită aici şi vizita din Joia Sfântă, din acest an, la centrul roman pentru minori Casal del Marmo, şi gestul său de iubire şi umilinţă prin care a spălat şi sărutat picioarele a doisprezece tineri deţinuţi. Întâlnirea cu tinerii deţinuţi brazilieni a fost emoţionantă. Alături de Papa s-au aflat Arhiepiscopul de Rio, Mons. Orani João Tempesta, Arhiepiscopul emerit, Cardinalul Eusébio Scheid, un preot şi un laic însărcinaţi cu pastoraţia închisorilor, şi un judecător de la Tribunalul pentru minori, care a mulţumit Bisericii pentru implicarea ei în penitenciare şi a anunţat că săptămâna viitoare pentru unii dintre minorii prezenţi este prevăzută o măsură de clemenţă.
Fiecare dintre tineri s-a apropiat apoi de Sfântul Părinte pentru a schimba câteva cuvinte şi a primi binecuvântarea lui. Cea mai mică dintre fete a intonat un cântec compus special pentru Pontif, şi i-a citit o scrisoare în numele colegelor ei de celulă. La final, deţinuţii i-au oferit Papei un mare rozariu din polistiren; pe cruce era scris „Candelaria niciodată”. Pe boabele rozariului – sfere albe – erau scrise numele celor opt tineri ucişi. Papa a repetat de mai multe ori, amestecând portugheza şi spaniola: „Candelaria niciodată… fără violenţă, doar iubire”, încredinţând rugăciunii pe toţi cei care suferă din cauza violenţei. A invitat la a privi spre viitor, acordând atenţia sa privilegiată acestei teme, deoarece ZMT nu trebuie să îi uite pe tinerii deţinuţi, ci trebuie să valorifice prezenţa lor, deoarece ei sunt parte integrantă. Cei opt tineri care au trăit experienţa extraordinară de a-l întâlni pe Papa Francisc au purtat într-adevăr tricourile ZMT.
