Papa va celebra mâine Liturghia în biserica Sf. Augustin din Roma
27.08.2013, Roma (Catholica) - Papa Francisc va celebra miercuri o Sfântă Liturghie în Bazilica Sfântul Augustin din Roma, în chiar ziua pomenirii liturgice a marelui Episcop şi Învăţător al Bisericii. Celebrarea euharistică prezidată de Papa Francisc la ora 18.00 marchează începutul capitlului general al Ordinului Sfântului Augustin. Istoria acestui ordin călugăresc este legată de Papa Inocenţiu al IV-lea care, în secolul al XIII-lea, a îndemnat mai multe comunităţi de viaţă consacrată să se reunească într-un singur ordin şi să adopte regula şi stilul de viaţă al Sfântului Augustin.
Redacţia centrală Radio Vatican l-a contactat pe cel de al 96-lea prior general al acestui ordin, pr. Robert Prevost, aflat la conducerea comunităţii augustiniene de 12 ani. Acesta a început făcând un bilanţ al celui de-al doilea şi ultim mandat al său:
– Au fost 12 ani pozitivi în ce priveşte viaţa ordinului augustinian, graţie unor iniţiative concrete şi deschiderii de noi misiuni. Elementul de dialog şi colaborare între circumscripţiile ordinului a crescut mult.
– Cum s-a raportat ordinul augustinian la pontificatul Papei Francisc?
– Noi vedem în acest nou Papă un mare dar pentru Biserică, în acelaşi fel cum am văzut şi darul pontificatului Papei emerit Benedict, care a dat Bisericii învăţătura Sfântului Augustin într-o formă foarte vastă şi importantă. Noul Papă a preluat câteva elemente din pontificatul Papei Benedict cu un stil diferit şi se apropie de poporul lui Dumnezeu ducând întotdeauna mesajul Evangheliei. El trăieşte cu umanitatea sa, cu apropiere şi mare iubire această compasiune şi milostivire de care vorbeşte de multe ori, făcând ca Evanghelia să fie un mesaj viu pentru oameni. Noi îl considerăm un cadou, dar noul Papă şi mesajul său reprezintă în acelaşi timp o adevărată provocare pentru noi.
– Capitlul general al ordinului începe cu Sf. Liturghie celebrată de Papa Francisc în chiar ziua comemorării liturgice a Sf. Augustin.
– Am ales data sărbătorii Sfântului Augustin pentru deschiderea capitlului ţinând cont de importanţa pe care Sf. Augustin o are pentru viaţa ordinului şi a Bisericii. Sf. Augustin are încă multe de spus creştinilor de astăzi şi întregului popor al lui Dumnezeu. Mesajul său trebuie să orienteze şi să însoţească reflecţia şi lucrările capitlului. Augustin este cu adevărat o figură de teolog şi păstor care are multe de spus Bisericii de astăzi. (…) Un capitlu general este important nu doar pentru viaţa şi organizarea ordinului, este un adevărat eveniment eclezial. Iar noi suntem recunoscători şi bucuroşi să ştim că Sfântul Părinte ne însoţeşte cu apropierea şi rugăciunea sa pentru noi.
– Comemorarea liturgică a Sf. Augustin este precedată de amintirea mamei sale, Sfânta Monica.
– Sfânta Monica este, într-un anumit sens, şi mama noastră. Prin rugăciunile ei, Monica a reuşit să obţină convertirea lui Augustin, întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Am putea spune că şi noi, ca ordin religios, vrem să participăm la viaţa Bisericii, iar Sf. Monica, prin rugăciunea, iubirea şi mijlocirea ei, însoţeşte ordinul pe această cale.
