Încheierea simpozionului „Familia la şcoala credinţei”
31.08.2013, Iaşi (Catholica) - După trei zile de har petrecute la Seminarul din Iaşi, alături de cele 44 de familii, cu cele 154 de persoane, dintre care 58 copii, a venit şi momentul de final al simpozionului „Familia la şcoala credinţei”, organizat de Dieceza de Iaşi. Vineri, 30 august 2013, s-au tras deci câteva concluzii, pe care PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, la sfârşitul Sfintei Liturghii din Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, le-a înmânat părinţilor decani, pentru ca prin ei să ajungă la toţi părinţii parohi şi, prin ei, la toate familiile diecezei.
Iată conţinutul mesajului semnat de PS Petru Gherghel şi intitulat „Familia, şcoala iubirii”: „Familia, capodopera lui Dumnezeu, şcoala iubirii, leagănul vieţii, vasul credinţei, memorie pentru ieri, confort pentru astăzi, speranţă pentru mâine, celula de bază a societăţii, într-o singură expresie: ‘iubirea concretă a lui Dumnezeu pe pământ’. Aceasta este familia pe care Dumnezeu a voit-o încă de la început, închegată prin intermediul Sacramentului Căsătoriei, imagine a iubirii şi a unirii dintre Cristos şi Biserica Sa. Familia, poarta intrării noastre în această lume, leagănul copilăriei şi al adolescenţei noastre, şcoala vieţii. În ea ne-am născut, în ea am primit primele seminţe ale credinţei, ea a fost cea care ne-a vegheat creşterea şi maturizarea umană. Ea ne-a încredinţat Bisericii şi societăţii, ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fii ai acestei lumi. Ea ne-a deschis poarta spre viaţă, iar viaţa ne-a deschis poarta spre Dumnezeu.”
„Atunci când vorbim despre familie trebuie să plecăm de la Dumnezeu, de la misterul Sfintei Treimi, care este iubire şi comuniune de persoane. Sfânta Treime este adevărul unui singur Dumnezeu, dar al unui Dumnezeu în trei Persoane, egale şi distincte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aici, în acest mister de comuniune şi iubire veşnică, îşi are originea misterul familiei formată dintr-un tată, o mamă şi copii (Ep. Petru Gherghel, Scrisoarea Familia la şcoala credinţei, iubirea în familie). Această familie, dorită de Tatăl, susţinută de Fiul şi sfinţită de Duhul Sfânt, care trăieşte în lume, înconjurată de bucurie şi speranţă, de încercări şi credinţă, de preocupări zilnice şi de iubire, ni se prezintă astăzi ca fiind prioritară. Ne cere susţinere, încurajare, ne cere să mergem alături de ea.”
„Familie, devino ceea ce eşti: leagăn al iubirii, poarta vieţii, primul catehism. Nu te teme să te naşti şi să creşti, să te deschizi vieţii, să slujeşti, să iubeşti, să ierţi. Nu te teme pentru ziua de mâine care este în mâinile lui Dumnezeu. Nu te teme să investeşti în viaţă şi în valoare. Familie, rămâi familie, rămâi ceea ce a voit Dumnezeu să fii: soţ, soţie, copii, dar şi mamă, tată, copii! Fii şcoală a iubirii, celula societăţii, fii leagăn al iertării, mângâiere, bucurie şi curaj, fii pace, loc pentru virtuţi, Biserică domestică… Familie, vei fi prioritate a pastoraţiei noastre diecezane! Te îmbrăţişăm cu aleasă preţuire, noi: Episcopii, preoţii, fraţii şi surorile consacrate, asociaţiile, mişcările şi congregaţiile religioase şi te încredinţăm Sfintei Familii de la Nazaret a cărei ocrotire o invocăm, iar prin mijlocirea Sfintei Treimi, te binecuvântăm!”
Familiile, alături de toţi cei care le-au însoţit în tot acest timp, mulţumesc Episcopilor, preoţilor parohi şi decani care au investit încredere în ele şi le-au trimis spre Iaşi, mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce au primit şi-şi doresc ca drumul să continue. (pr. Felician Tiba pentru Ercis.ro)
