Papa Francisc: Să ne ferim de devoţiunile şi revelaţiile care nu conduc la Cristos
07.09.2013, Vatican (Catholica) - Creştinul nu trebuie să uite niciodată că centrul vieţii sale este Isus Cristos, a subliniat Papa Francisc în cadrul Liturghiei de azi-dimineaţa, din Casa Santa Marta. Pontiful a subliniat că trebuie să învingem tentaţia de a fi „creştini fără Isus” sau creştini care „caută doar devoţiuni, dar Isus nu există pentru ei”. Papa şi-a dedicat predica la a vorbi despre centralităţii lui Isus în viaţa creştinului. „Isus este centrul. Isus este Domnul”. Totuşi, acest cuvânt nu îl înţelegem întotdeauna bine, „nu îl înţelegem prea uşor”. Isus „nu este un domn oarecare”, ci „Domnul, unicul Domn”. Şi El este centrul care „ne regenerează şi ne întemeiază”, acesta este Domnul: „centrul”. Fariseii despre care a vorbit Evanghelia din acea zi puneau „centrul religiozităţii lor în numeroasele porunci”.
Chiar şi astăzi, „dacă nu este Isus în centru, sunt alte lucruri”. Şi iată că atunci „întâlnim atâţia creştini fără Cristos, fără Isus”: „de exemplu, cei care au boala fariseilor şi sunt creştini care îşi pun credinţa lor, religiozitatea lor în numeroase porunci: în atâtea ‘Ah, trebuie să fac aceasta, trebuie să fac aceasta, trebuie să fac aceasta…’. Creştini ai acţiunii… ‘Dar de ce faci aceasta?’ ‘Trebuie să o fac!’ ‘Dar de ce?’ ‘Ah, nu ştiu, dar trebuie să o fac’. Şi Isus, unde este? O poruncă este validă dacă vine de la Isus: eu fac aceasta pentru că Domnul doreşte ca eu să fac aceasta. Dar dacă eu sunt un creştin fără Cristos, fac aceasta şi nu ştiu de ce trebuie să o fac”.
Mai sunt „alţi creştini fără Cristos: cei care caută doar devoţiuni”, „dar Isus lipseşte”. „Dacă devoţiunile tale te conduc la Isus, este bine. Dar dacă tu rămâi aici, ceva nu este bine”. Mai există de asemenea „un alt grup de creştini fără Cristos: cei care caută lucrurile mai rare, mai speciale, caută revelaţiile private”, în timp ce Revelaţia s-a încheiat cu Noul Testament. Papa a avertizat cu privire la dorinţa acestor creştini de a merge „la spectacolul revelaţiei, de a simţi lucruri noi. „Luaţi Evanghelia!” „Dar, părinte, care este regula pentru a fi creştin cu Cristos, şi a nu deveni creştini fără Cristos? Şi care este semnul că o persoană este un creştin cu Cristos?” Regula este simplă: este valid doar ceea ce te conduce la Isus, este valid doar ceea ce vine de la Isus. Isus este centrul, Domnul, aşa cum spune El însuşi. Aceasta te conduce la Isus? Mergi înainte. Această poruncă, acest comportament vine de la Isus? Mergi înainte. Dar dacă nu te conduce la Isus şi dacă nu vine de la Isus, … nu se ştie, poate fi periculos”.
Pontiful s-a întrebat din nou: „Care este semnul că eu sunt creştin cu Isus?” Semnul este simplu: este acela al orbului din naştere care se aruncă la picioarele lui Isus pentru a-l adora: „Dar dacă tu nu reuşeşti să îl adori pe Isus, ceva îţi lipseşte. O regulă, un semn. Regula este: sunt un bun creştin, sunt pe calea bunului creştin, fac ceea ce mă poartă spre Isus şi ceea ce mă conduce la Isus, deoarece El este centrul. Semnul este următorul: pot să Îl ador; adoraţie. Această rugăciune de adoraţie în faţa lui Isus. Domnul ne ajută să înţelegem că numai El este Domnul, este unicul Domn. Şi ne dă şi harul de a-l iubi mult, de a-l urma, de a merge pe calea pe care ne-a învăţat-o”.
