Hramul bisericii din Tirol în sărbătoarea Naşterii Sf. Fecioare Maria
10.09.2013, Timişoara (Catholica) - Sărbătorirea hramului bisericii (în română cunoscută şi sub forma: „rugă”, în germană „Kirchweih” sau chiar dialectal „Kiahweih”) face parte din tradiţiile păstrate cu sfinţenie în Banatul Montan, atât de germani, cât şi de români. În această tradiţie s-a sărbătorit şi anul acesta în localitatea Tirol hramul bisericii din localitate, biserică dedicată Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Liturghie a fost celebrată, datorită unor probleme apărute în ultima vreme în biserică, în sala casei de formare „Sf. Ana”, ridicată în urmă cu mai mulţi ani cu ajutorul surorilor din Congregaţia Preţiosului Sânge al Mântuitorului. Ea a fost concelebrată de părintele-invitat János Varga, cel care din 1 septembrie 2013 a preluat oficiul de capelan al parohiei Reşiţa I. „Maria Zăpezii” şi de părintele paroh de Bocşa Montană, Károly Nagy, sub a cărui grijă cade şi filiala Tirol a parohiei menţionate.
Părintele Varga a vorbit în predica sa despre rolul matern al Maicii lui Dumnezeu, rol pe care trebuie să îl purtăm mereu în suflete şi în gând, cu atât mai mult în momentul zilei de naştere a mamei noastre cereşti. Maria este cea care ni-l arată şi aduce mereu în lume pe Fiul ei preaiubit, izvorul şi sursa speranţei, credinţei şi iubirii ce trebuie să trăiască mereu în inimile celor cu adevărat credincioşi, pietre vii în edificiul Bisericii luptătoare, aici pe pământ. Partea muzicală din cadrul Sfintei Liturghii a fost asigurată în mod sărbătoresc de grupul vocal-instrumental de fete format de mai mulţi ani de surorile din Congregaţia Preţiosului Sânge al Mântuitorului, care în ciuda faptului că surorile s-au retras din această localitate în mănăstirile de origine, din Germania şi Austria, totuşi reuşesc să păstreze şi să continue ceea ce au învăţat de la surori.
Atât înainte, cât şi după Sfânta Liturghie, oaspeţii sosiţi la Tirol, dar şi localnicii au fost salutaţi din inimă de acordurile muzicale ale fanfarei din Steierdorf. Tot acest binevenit salut a constituit şi trecerea la programul cultural desfăşurat după Sfânta Liturghie pe scena în aer liber din parcul bisericii sărbătorite. Aici au dansat pentru oaspeţi cât şi pentru localnici grupele de dans german, de copii şi tineri, din Tirol (conduse de Rodica Miclea) şi grupa de dans german „Enzian” a Forumului Democrat al Germanilor din Reşiţa (condusă de familia Marianne şi Nelu Florea). La final, toate grupele, reunite, au prezentat mai multe dansuri populare germane în faţa publicului. În încheiere membrii fanfarei din Steierdorf au mai interpretat câteva bucăţi muzicale, creând atmosfera de bucurie şi speranţă într-o revedere plăcută la sărbătorirea hramului de anul viitor, în septembrie 2014. (text & foto: Erwin Josef Ţigla)



