Anunţuri din Dieceza de Oradea
11.09.2013, Oradea (Catholica) - 1. Hramul bisericii romano-catolice Carastelec
Sâmbătă, 14 septembrie 2013, comunitatea romano-catolică din Carastelec va sărbători hramul bisericii parohiale „Înălţarea Sfintei Cruci”. Sfânta Liturghie, de la orele 11.00, va fi celebrată de către Excelenţa Sa Várszegi Asztrik OSB, Episcop-abate benedictin de Pannonhalma (Ungaria). Liturghia solemnă va fi urmată de binecuvântare monumentelor „Căii Sfintei Cruci” ridicate în curtea bisericii, moment ce se va celebra de către Tímár Sándor P. Asztrik OFM, călugăr franciscan de Căpleni. Un grup de credincioşi ai Diecezei Romano-Catolice de Oradea însoţiţi de către Excelenţa Sa Böcskei László, Episcop diecezan, vor participa la aceste celebrări.
2. Administrarea Sfântului Sacrament al Mirului în bisericile parohiale din Cetariu şi Cheşereu
Duminică, 15 septembrie 2013, în cadrul Sfintelor Liturghii care vor avea loc la orele 11.00 în biserica parohială din Cetariu şi orele 16.00 în biserica parohială din Cheşereu, Excelenţa Sa Böcskei László, Episcop diecezan de Oradea, va administra Sacramentul Sfântului Mir la şapte tineri şi un adult, care de acum înainte întăriţi cu darurile Sfântului Duh, vor fi chemaţi la o mărturie autentică a credinţei. Pregătirea candidaţilor pentru primirea Sfântului Sacrament a fost făcută de către parohii locali, pr. Farkas András Bertalan şi pr. Mihály Balázs.
3. Deschiderea anului şcolar pentru elevii şi cadrele didactice ale Liceului „Szent László” din Oradea
„Vino, Duhule Sfânt şi sălăşluieşte întru noi!” Luni, 16 septembrie 2013, la orele 9.00, în Catedrala romano-catolică Oradea va avea loc deschiderea anului şcolar pentru elevii şi cadrele didactice din Liceul „Szent László” Oradea. Cu această ocazie se va celebra o liturghie Te Deum de către Excelenţa Sa, Böcskei László, Episcop diecezan.
