Papa Francisc: Bucuria lui Dumnezeu este a ierta
15.09.2013, Vatican (Catholica) - Pe o vreme ploioasă, Papa Francisc s-a întâlnit şi astăzi cu miile de pelerini şi de credincioşi din Piaţa San Pietro pentru tradiţionala rugăciune mariană de la mijlocul zilei. Pontiful a comentat pe marginea lecturilor zilei, subliniind că Dumnezeu iartă şi îşi găseşte bucuria în aceasta. La final Pontiful a amintit de beatificarea unui preot în Argentina. Iată alocuţiunea Sfântului Părinte după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În liturgia de astăzi se citeşte capitolul 15 din Evanghelia lui Luca şi conţine cele trei parabole ale milostivirii: aceea a oii rătăcite, aceea a monedei pierdute şi apoi, cea mai lungă dintre toate parabolele, tipică Sfântului Luca, aceea a tatălui şi a celor doi fii, fiul „risipitor” şi fiul care se crede „drept”, care se crede sfânt. Toate aceste trei parabole vorbesc despre bucuria lui Dumnezeu. Dumnezeu este bucuros. Este interesant acest lucru: Dumnezeu este bucuros! Şi care este bucuria lui Dumnezeu? Bucuria lui Dumnezeu este a ierta, bucuria lui Dumnezeu este a ierta! Este bucuria unui păstor care regăseşte oiţa sa; bucuria unei femei care regăseşte moneda sa; este bucuria unui tată care reprimeşte în casa sa pe fiul care se pierduse, era ca mort şi s-a întors la viaţă, s-a întors acasă.
Aici este toată evanghelia! Aici! Aici este toată evanghelia, aici este tot creştinismul! Dar vedeţi că nu este sentiment, nu înseamnă a fi cumsecade! Dimpotrivă, milostivirea este adevărata forţă care poate să îl mântuiască omul şi lumea de „cancerul” care este păcatul, răul moral, răul spiritual. Numai iubirea umple golurile, vârtejurile negative, pe care răul le deschide în inimă şi în istorie. Numai iubirea poate face aceasta, şi aceasta este bucuria lui Dumnezeu!
Isus este în întregime milostivire, Isus este în întregime iubire: este Dumnezeu făcut om. Fiecare dintre noi, fiecare dintre noi, este acea oaie rătăcită, acea monedă pierdută; fiecare dintre noi este acel fiu care a irosit propria libertate urmând idoli falşi, miraje de fericire, şi a pierdut totul. Însă Dumnezeu nu ne uită, Tatăl nu ne părăseşte niciodată. Este un tată răbdător, ne aşteaptă mereu! Respectă libertatea noastră, dar rămâne mereu fidel. Şi atunci când ne întoarcem la El, ne primeşte ca fii, în casa Sa, pentru că nu încetează niciodată, nici măcar pentru un moment, să ne aştepte cu iubire. Şi inima Sa este în sărbătoare pentru orice fiu care se întoarce. Este în sărbătoare pentru că este bucurie. Dumnezeu are această bucurie, când unul dintre noi, păcătos, merge la El şi cere iertarea Sa.
Care este pericolul? Este ca noi să presupunem că suntem drepţi şi să îi judecăm pe ceilalţi. Îl judecăm şi pe Dumnezeu, pentru că noi credem că ar trebui să îi pedepsească pe păcătoşi, să îi condamne la moarte, în loc să îi ierte. Atunci, este adevărat, riscăm să rămânem în afara casei Tatălui! Ca fratele mai mare din parabolă, care în loc să fie mulţumit pentru că fratele său s-a întors, se supără pe tatăl său care l-a primit şi face sărbătoare. Dacă în inima noastră nu este milostivirea, bucuria iertării, nu suntem în comuniune cu Dumnezeu, chiar dacă respectăm toate preceptele, pentru că iubirea este cea care mântuieşte, nu numai practicarea preceptelor. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este cea care dă împlinire tuturor poruncilor. Şi aceasta este iubirea lui Dumnezeu, bucuria Sa: a ierta. Ne aşteaptă mereu! Probabil cineva în inima sa are ceva apăsător: „Dar am făcut aceasta, am făcut aceea…” El te aşteaptă! El este tată: mereu ne aşteaptă.
Dacă noi trăim după legea „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, niciodată nu ieşim din vârtejul răului. Cel Rău este viclean şi ne înşală că noi, cu dreptatea noastră umană, putem să ne mântuim şi să mântuim lumea. În realitate, numai dreptatea lui Dumnezeu ne poate mântui! Şi dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în cruce: Crucea este judecata lui Dumnezeu cu privire la noi toţi şi cu privire la această lume. Dar cum ne judecă Dumnezeu? Dându-şi viaţa pentru noi! Iată actul suprem de dreptate care a înfrânt o dată pentru totdeauna pe principele acestei lumi; şi acest act suprem de dreptate este tocmai şi actul suprem de milostivire. Isus ne cheamă pe toţi să urmăm acest drum: „Fiţi milostivi după cum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Eu vă cer un lucru, acum. În tăcere, toţi, să ne gândim… fiecare să se gândească la o persoană cu care nu ne avem bine, pe care ne-am supărat, pe care nu o iubim. Să ne gândim la acea persoană şi în tăcere, în acest moment, să ne rugăm pentru acea persoană şi să devenim milostivi faţă de această persoană. [tăcere de rugăciune]
Acum să invocăm mijlocirea Mariei, Mama milostivirii.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Ieri, în Argentina, a fost proclamat Fericitul José Gabriel Brochero, preot din Dieceza de Cordoba, născut în anul 1840 şi mort în anul 1914. Determinat de iubirea lui Cristos, s-a dedicat în întregime turmei sale, pentru a-i duce pe toţi în împărăţia lui Dumnezeu, cu imensă milostivire şi zel pentru suflete. Stătea cu oamenii şi încerca să ducă pe mulţi la exerciţiile spirituale. Mergea kilometri şi kilometri, mergând călare, pe drumuri de munte, cu măgăriţa sa, care se numea „Faţă urâtă”, pentru că nu era frumoasă. Mergea şi pe ploaie, era curajos! Dar şi voi, cu această ploaie, sunteţi aici, sunteţi curajoşi. Bravo! La sfârşit, acest fericit a ajuns orb şi lepros, dar plin de bucurie, bucuria Bunului Păstor, bucuria Păstorului milostiv! Doresc să mă unesc cu bucuria Bisericii din Argentina pentru beatificarea acestui păstor exemplar, care călare pe măgăriţă a parcurs neobosit drumurile aride din parohia sa, căutând din casă în casă persoanele care i-au fost încredinţate ca să le ducă la Dumnezeu. Să îi cerem lui Cristos, prin mijlocirea noului fericit, ca să fie cât mai mulţi preoţii care, imitându-l pe parohul Brochero, să îşi ofere viaţa lor în slujba evanghelizării, atât în genunchi în faţa crucifixului, cât şi dând mărturie peste tot despre iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.
Astăzi, la Torino, se încheie Săptămâna Socială a Catolicilor Italieni, cu tema „Familia, speranţă şi viitor pentru societatea italiană”. Îi salut pe toţi participanţii şi mă bucur pentru marea angajare care există în Biserica din Italia cu familiile şi faţă de familii şi care este un puternic stimulent şi pentru instituţii şi pentru întreaga ţară. Curaj! Înainte pe acest drum al familiei! Salut cu afecţiune pe toţi pelerinii prezenţi astăzi aici: familiile, grupurile parohiale, tinerii. Îndeosebi salut pe credincioşii din Dresano, Taggi di Sotto şi Torre Canne di Fasano; UNITALSI din Ogiastra, pe copiii din Trento, care în curând vor primi Prima Împărtăşanie, pe tinerii din Firenze şi „Spider Club Italia”. Tuturor le doresc o duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
