Beatificarea pr. Miroslav Bulešić, ucis din ură împotriva credinţei
30.09.2013, Vatican (Catholica) - „Amintim cu bucurie că ieri, în Croaţia, Miroslav Bulešić – preot diecezan martirizat în 1947 -, a fost beatificat. Să îl lăudăm pe Domnul, care dăruieşte celor lipsiţi de apărare tăria de a da mărturia supremă a credinţei”, a spus Papa Francisc duminică, 29 septembrie 2013, înainte de rugăciunea Angelus. Sfânta Liturghie de beatificare a părintelui Bulešić a avut loc la Pola, în Croaţia, fiind prezidată de Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Fericitul Bulešić a fost sfinţit preot în 1943. Erau anii prigoanei, ai terorii semănate de regimului comunist condus de Tito, când peste 400 de preoţi au fost ucişi sau şi-au aflat moartea din cauza torturilor şi a condiţiilor inumane din închisori, aflăm de pe situl Radio Vatican.
Când a fost ucis, în 1947, pr. Miroslav se afla în localitatea Lanischie, unde urma să fie administrat Sacramentul Mirului, la locul celebrării năpustindu-se un grup de miliţieni înarmaţi, însoţiţi de răufăcători care au luat cu asalt edificiul, împărţind lovituri celor prezenţi, cu furie bestială. Iată cum a descris Cardinalul Amato scena de infern în care pr. Miroslav a dat mărturia supremă de credinţă: „În acest infern, grupul de delincvenţi şi-a descărcat mânia oarbă împotriva pr. Miroslav, lovindu-l cu sălbăticie cu bastoanele şi izbindu-l de pereţi. Tânărul preot însângerat şi desfigurat a repetat de mai multe ori invocaţia: ‘Isuse, primeşte-mi sufletul!'” Beatificarea pr. Miroslav Bulešić „este o invitaţie către toţi de a rămâne tari în credinţă, dar şi o atenţionare ca astfel de gesturi tragice, de ucidere a propriilor fraţi, să nu se mai repete”, a spus prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
