Mons. Mamberti: Nu poate exista dezvoltare fără pace

02.10.2013, Vatican (Catholica) - Pacea este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea umană integrală, şi pacea şi obiectivele dezvoltării în favoarea fiecărui locuitor al planetei pot fi atinse doar dacă fiecare stat „îşi asumă pe deplin propria responsabilitate pentru binele comun al tuturor”. Acest lucru l-a afirmat marţi, 1 octombrie 2013, la New York, Mons. Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele, în intervenţia sa la a 68-a Adunare generală a Naţiunilor Unite, dedicată şi tragediei siriene. Subliniind importanţa temei alese pentru sesiune, „Să pregătim terenul pentru programul de dezvoltare de după 2015”, Mons. Mamberti a evidenţiat faptul că la puţin peste un an până la scadenţa fixată de ONU pentru Obiectivele Mileniului, acestea sunt departe de a fi universal realizate. Aceasta mai ales din cauza dificultăţilor de a pune la punct mijloacele pentru realizarea celui de-al optulea Obiectiv, privind resursele necesare pentru realizarea celorlalte şapte.

În acest sens, prelatul a evidenţiat faptul că după criza din 2008, este urgentă implicarea tuturor statelor în definirea politicilor economice internaţionale pentru promovarea unei finanţări mai responsabile şi mai echitabile. Şi crearea unui nou sistem financiar internaţional recunoscut de toate statele, a observat el, ar fi insuficientă dacă nu s-ar confrunta constant rezultatele cu obiectivele fixate pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale celor aflaţi în nevoi. Problema de fond rămâne în orice caz aceea a păcii, fără de care nu poate exista dezvoltare. De aceea, este „necesar să ne întoarcem la principiile fundamentale la care s-a angajat solemn comunitatea internaţională în urmă cu aproximativ 70 de ani”: a porni de la limitarea recursului la forţă pentru soluţionarea conflictelor”.

„Este tragic să constatăm”, a afirmat Mons. Mamberti, „că nici astăzi mecanismele puse la punct de ONU nu au permis evitarea conflictelor grave civile sau regionale, nici protejarea populaţiilor”, după cum o demonstrează cazul Congo, al Africii Centrale şi al Orientului Mijlociu. În ciuda acestor dificultăţi, experienţa realizată de ONU pentru menţinerea şi consolidarea păcii trebuie să fie considerată în ansamblu pozitivă, deoarece este „expresia concretă a două mari principii ale dreptului natural intrinsec legate de demnitatea omului”: acela de a evita, pe cât posibil, războiul, şi acela al permanentei validităţi a legii morale în timpul conflictelor armate. Prelatul s-a oprit asupra tragediei siriene, reafirmând preocuparea vie a Sfântului Scaun pentru soarta comunităţii creştine şi a celorlalte minorităţi siriene, care „nu trebuie să fie constrânse la exil, ci trebuie dimpotrivă să îşi păstreze un rol în viitoarea configuraţie politică a ţării şi să îşi aducă contribuţia la binele comun”.

Mons. Mamberti a amintit principiul „responsabilităţii de a proteja” enunţat de Summitul mondial al ONU din 2005, responsabilitate care nu implică automat recurgerea la arme, ci punerea imediată în aplicare a tuturor măsurilor disponibile: cele diplomatice, economice, de opinie publică şi toate procedurile prevăzute de Carta Naţiunilor Unite. În acest sens, tragedia siriană reprezintă în acelaşi timp „o sfidare şi o oportunitate pentru ONU”. „O soluţie paşnică şi de durată a conflictului sirian ar crea un precedent semnificativ pentru secolul în curs şi ar facilita includerea principiului ‘responsabilităţii de a proteja’ în Carta Naţiunilor Unite”, dar ar fi şi „manifestarea mai clară a voinţei de a întreprinde un drum de dezvoltare durabilă după 2015”.