Papa Francisc: Să cerem mărirea credinţei noastre
06.10.2013, Vatican (Catholica) - Pontiful s-a întâlnit astăzi cu peste o sută de mii de pelerini şi credincioşi strânşi în Piaţa San Pietro, pentru tradiţionala rugăciune „Îngerul Domnului” de la miezul zilei. În alocuţiunea sa dinaintea rugăciunii, apărută în traducere pe Ercis.ro, Sfântul Părinte a amintit de călătoria sa la Assisi, de victimele de la Lampedusa, de beatificarea unui tânăr de 14 ani, dar spaţiul cel mai amplu l-a dedicat ca de obicei lecturii evanghelice a duminicii, invitând credincioşii să spună repetat: „Doamne, măreşte-ne credinţa!”
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Înainte de toate aş vrea să aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua pe care am trăit-o la Assisi, alaltăieri. Gândiţi-vă că a fost pentru prima dată când am mers la Assisi şi a fost un mare dar să fac acest pelerinaj chiar în sărbătoarea Sfântului Francisc. Mulţumesc celor din Assisi pentru primirea călduroasă: multe mulţumiri!
Astăzi textul Evangheliei începe aşa: „În acel timp, apostolii i-au spus Domnului: «Măreşte-ne credinţa!»” (Lc 17,5-6). Mi se pare că noi toţi putem să ne însuşim această invocaţie. Şi noi, ca Apostolii, să îi spunem Domnului Isus: „Măreşte-ne credinţa!” Da, Doamne, credinţa noastră este mică, credinţa noastră este slabă, fragilă, dar ţi-o oferim aşa cum este, pentru ca Tu să o măreşti. Nu ar fi bine să repetăm toţi împreună asta: „Doamne, măreşte-ne credinţa!”? Facem aceasta? Toţi: Doamne, măreşte-ne credinţa! Doamne, măreşte-ne credinţa! Doamne, măreşte-ne credinţa! Să ne-o mărească!
Şi Domnul ce anume ne răspunde? Răspunde: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta” (v. 6). Grăuntele de muştar este foarte mic, însă Isus ne spune că este suficient să avem o astfel de credinţă, mică, dar adevărată, sinceră, pentru a face lucruri omeneşte imposibile, inimaginabile. Şi este adevărat! Cu toţii cunoaştem persoane simple, umile, dar cu o credinţă foarte tare, care într-adevăr mută munţii! Să ne gândim, de exemplu, la anumite mame şi taţi care înfruntă situaţii foarte apăsătoare; sau la anumiţi bolnavi, chiar foarte gravi, care transmit seninătate celor care îi vizitează. Aceste persoane, tocmai prin credinţa lor, nu se mândresc cu ceea ce fac, dimpotrivă, aşa cum cere Isus în Evanghelie, spun: „Suntem servitori nefolositori, am făcut ceea ce eram datori să facem” (Lc 17,10). Câţi oameni printre noi au această credinţă puternică, umilă şi care fac atâta bine!
În această lună de octombrie, care este dedicată îndeosebi misiunilor, să ne gândim la atâţia misionari, bărbaţi şi femei, care pentru a duce Evanghelia au depăşit obstacole de orice tip, şi-au dat cu adevărat viaţa; aşa cum spune Sfântul Paul lui Timotei: „Nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care mă aflu în lanţuri pentru El, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu” (2Tim 1,8). Însă aceasta se referă la toţi: fiecare dintre noi, în propria viaţă de fiecare zi, poate să dea mărturie despre Cristos, cu puterea lui Dumnezeu, puterea credinţei. Credinţa foarte mică pe care noi o avem, dar care este puternică! Cu această putere să dăm mărturie despre Isus Cristos, să fim creştini cu viaţa, cu mărturia noastră!
Şi cum luăm această putere? O luăm de la Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea este respiraţia credinţei: într-un raport de încredere, într-un raport de iubire, nu poate să lipsească dialogul, iar rugăciunea este dialogul sufletului cu Dumnezeu. Octombrie este şi luna Rozariului şi în această primă duminică este tradiţia să recităm rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria de la Pompei, Sfânta Fecioară Maria a Sfântului Rozariu. Să ne unim spiritual cu acest act de încredere în Mama noastră şi să primim din mâinile sale coroana Rozariului: Rozariul este o şcoală de rugăciune, Rozariul este o şcoală de credinţă!
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Ieri, la Modena, a fost proclamat Fericitul Rolando Rivi, un seminarist din acel ţinut, Emilia, ucis în anul 1945, când avea 14 ani, din ură faţă de credinţa sa, vinovat doar pentru că era îmbrăcat cu reverenda, în acea perioadă de violenţă dezlănţuită împotriva clerului, care ridica glasul să condamne în numele lui Dumnezeu masacrele care au urmat imediat după război. Însă credinţa în Isus învinge spiritul lumii! Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest tânăr martir, martor eroic al Evangheliei. Şi câţi tineri de 14 ani, astăzi, au în faţa ochilor acest exemplu: un tânăr curajos, care ştia unde trebuia să meargă, cunoştea iubirea lui Isus în inima sa şi şi-a dat viaţa pentru El. Un frumos exemplu pentru tineri!
Aş vrea să amintesc de persoanele care şi-au pierdut viaţa la Lampedusa, joia trecută. Să ne rugăm cu toţii în tăcere pentru aceşti fraţi şi surori ai noştri: femei, bărbaţi, copii… Să lăsăm să plângă inima noastră. Să ne rugăm în tăcere.
Salut cu afecţiune pe toţi pelerinii, în special familiile şi grupurile parohiale. Îi salut pe credincioşii din oraşul Mede, pe cei din Poggio Rusco şi pe tinerii din Zambana şi din Caserta. Un gând special se îndreaptă spre comunitatea peruană din Roma, care a adus în procesiune imaginea sacră a lui Seńor de los Milagros. Văd de aici această imagine, acolo, în mijlocul Pieţei. Să îl salutăm cu toţii pe Seńor de los Milagros, acolo, în Piaţă! Îi salut pe credincioşii care au venit din Chile şi grupul Bürgerwache Mengen din Dieceza de Rottenburg-Stuttgart, Germania.
Salut grupul de femei care au venit de la Gubbio, pe aşa-numita „Via Francigena Francescana”; îi salut pe responsabilii Comunităţii „Sfântul Egidiu” din diferite ţări din Asia – sunt buni, aceştia de la „Sfântul Egidiu”! Îi salut pe donatorii de sânge de la ASFA din Verona şi pe cei de la AVIS din Carpinone; consiliul naţional al AGESCI, grupul de pensionari de la spitalul „Sfânta Ana” din Como, Institutul Canossian din Brescia şi Asociaţia „Missione Effata”. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă. Poftă bună şi la revedere!
