Papa Francisc: Maria ne învaţă să nu fim creştini de vitrină
14.10.2013, Vatican (Catholica) - Privirea Mariei îl călăuzeşte pe creştin la Isus şi îl ajută să nu fie un „creştin de vitrină”, ci să „îşi murdărească mâinile” pentru Evanghelie. Este consideraţia cu care şi-a încheiat Papa Francisc mesajul său video adresat credincioşilor adunaţi în seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie 2013, în rugăciune, la Sanctuarul Iubirii Divine şi în alte zece sanctuare aflate în legătură directă, din diferite părţi ale lumii, pentru a participa împreună la Ziua Mariană: Lourdes, Nazaret, Lujan, Vailankanni, Guadalupe, Akita, Nairobi, Banneux, Częstochowa şi Marian Valley. „La cine priveşte Fecioara Maria? Priveşte la noi toţi, la fiecare dintre noi. Şi cum ne priveşte? Ne priveşte ca Mamă, cu tandreţe, cu milostivire, cu iubire”.
Este privirea pe care oricine ar dori-o asupra sa. Privirea care îmbrăţişează, susţine, mângâie. Papa Francisc a vorbit despre maternitatea Mariei în cuvinte simple, care mai mult decât o învăţătură religioasă, transmit căldura unei experienţe trăite. Ochii Mamei cerului – aceiaşi care „l-au privit pe Fiul Isus, în toate momentele vieţii Sale, de bucurie, de lumină, de durere, de slavă”, aşa cum le contemplă Rozariul – sunt ochii care îi privesc pe fiecare dintre fii pe pământ, „pur şi simplu cu iubire”: „Atunci când suntem obosiţi, descurajaţi, copleşiţi de probleme, să privim la Maria, să simţim privirea ei care spune inimii noastre: ‘Curaj, fiule, eu te susţin!’ Fecioara ne cunoaşte bine, este Mamă, ştie bine care sunt bucuriile şi dificultăţile noastre, speranţele şi dezamăgirile noastre. Când simţim greutatea slăbiciunilor noastre, a păcatelor noastre, să privim la Maria, care spune inimilor noastre: ‘Ridică-te, du-te la Fiul meu Isus, în El vei găsi primire, milostivire şi o nouă forţă pentru a continua drumul'”.
Maria nu ne priveşte însă numai pe noi, a afirmat Papa Francisc, ea „îl arată pe Isus, ne invită să dăm mărturie despre Isus”, ne conduce la El, singurul care „poate transforma apa singurătăţii, a dificultăţii, a păcatului, în vinul întâlnirii, al bucuriei, al iertării”: ‘Nu te teme! El te va învăţa să îl urmezi pentru a da mărturie despre El în acţiunile mari şi mici ale vieţii tale, în raporturile de familie, în munca ta, în momentele de sărbătoare; te va învăţa să ieşi din tine însuţi pentru a-i privi pe ceilalţi cu iubire, aşa ca El, care nu cu cuvinte, ci cu fapte, te-a iubit şi te iubeşte!’ O, Marie, fă-ne să simţim privirea ta de Mamă, condu-ne la Fiul tău, fă să nu fim creştini de vitrină, ci unii care ştiu să îşi murdărească mâinile pentru a construi, împreună cu Fiul tău Isus, Împărăţia Lui de iubire, de bucurie şi de pace.”
