Şedinţa de toamnă a clerului Diecezei de Timişoara
17.10.2013, Timişoara (Catholica) - Marţi, 15 octombrie, cu începere de la orele 10.00 preoţii Diecezei de Timişoara s-au reunit în cadrul bisericii Ordinului Piarist din Timişoara, iar ulterior în Aula Magna a Liceului Teologic Romano-Catolic” Gerhardinum” din Timişoara pentru şedinţa de toamnă (corona) a clerului, moment care reuneşte, în locul şedinţelor decanale, întregul cler, într-o singură şedinţă comună, organizată în oraşul de reşedinţă al diecezei.
Evenimentul a fost deschis la orele 10.00, printr-o Sfântă Liturghie concelebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop de Timişoara, în biserica „Sf. Cruce” a Ordinului Piarist împreună cu toţi preoţii prezenţi. După Jertfa Euharistică a urmat o prelegere susţinută de pr. dr. Diosi David, vice-rector al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia şi profesor de Liturgică. Tema prelegerii a fost „Lumea post-modernă privită dintr-un punct de vedere liturgic”. În cadrul expuneri, părintele-profesor Diosi David, preot al Diecezei de Timişoara, activ în formarea tânărului cler la Alba Iulia, a insistat pe importanţa şi pe profunzimea însemnătăţii simbolurilor din cadrul Liturghiei, dar mai ales asupra elementului tăcerii, ca moment întâlnit în Liturghie, dar şi în general, în liturgică.
De asemenea, vorbitorul a făcut referire, tot din punctul de vedere al epocii post-moderne, şi la ultimele afirmaţii ale Sfântului Părinte Papa Francisc legate de schimbarea de optică atât de necesară în activitatea clerului: preotul va trebui sa meargă către oameni, neajungând doar ca să deschidem uşile bisericilor noastre, ci trebuind chiar sa mergem noi înşine spre lume, deoarece credincioşii nu sunt doar cei care vin în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Imediat după prelegere, preoţii prezenţi au putut să adreseze întrebări vorbitorului şi să discute pe marginea unor aspecte prezentate.
Al doilea punct al întâlnirii a fost reprezentat de comunicarea unor aspecte de natură administrativă. Acestea au fost expuse de pr. Nikola Lauš, în calitatea sa de econom diecezan şi de cancelar. Părintele Lauš a adus la cunoştinţa preoţilor unele informaţii generale privind înaintarea lucrărilor de restaurare la mănăstirea şi locul de pelerinaj Maria-Radna, unele detalii şi date statistice cu privire la activitatea Liceului Teologic Romano-Catolic” Gerhardinum” din Timişoara, precum şi a planurilor de viitor legate de liceul romano-catolic, dar şi unele elemente de interes general pentru administraţia parohiilor.
În încheierea acestor puncte din programul zilei, Excelenţa Sa Martin Roos a adresat la rândul său câteva cuvinte concluzive. Episcopul a accentuat necesitatea celebrării cu profunzime şi demnitate a Liturghiei zilnice, necesitatea efectuării cu conştiinciozitate a muncii pastorale, dar şi a diverselor aspecte ale muncii administrative din parohii. La final, Preasfinţitul Martin a recitat împreună cu toţi cei prezenţi rugăciunea „Angelus”. Corona de toamnă s-a încheiat cu masa de prânz servită în cadrul cantinei liceului „Gerhardinum”. (text & foto: Claudiu Călin)



