Zi de reculegere şi de fraternitate pentru tinerii comunităţii române din Roma
22.10.2013, Roma (Catholica) - Ca în fiecare an, după începerea noului an pastoral, tinerii comunităţii române din Roma au participat la deja „consacrata” zi de reculegere, aceasta fiind şi o modalitate de cunoaştere şi de împărtăşire de noi experienţe între tinerii proveniţi din toate colţurile României. La această zi de reculegere, din 13 octombrie 2013, au fost prezenţi aproximativ 50 de tineri, însoţiţi de trei preoţi: pr. Ciprian Bejan-Piser, pr. Iancu Pius şi pr. Ioan Bălan, acesta din urmă fiind şi predicatorul acestei zile.
Într-un cadru unei frumoase zi de duminică, tinerii români s-au reunit la mănăstirea „Don Orione” din Roma pentru un moment de „relaxare” spirituală, după o săptămână în care fiecare şi-a urmat fiecare propriul său drum şi şi-a câştigat pâinea prin osteneala muncii. Tema propusă pentru această zi de reculegere de către părintele predicator a fost „Cuvântul”. Totul a pornit prin citirea fragmentului biblic luat din Evanghelia după Ioan, capitolul 1, primele versete din Prolog. După ce ni s-a vorbit un pic despre Cuvântul întrupat, a urmat explicarea „cuvântului” în viaţa noastră de fiecare zi. Există cuvinte de aur, de argint – cuvinte care au valoare, care ne ating sufletul – dar şi cuvinte fără valoare, care dor, care fac omul să sufere.
Lumea de astăzi este plină de incertitudini, nu se mai respectă nimic, este o lume fără „cuvânt” şi fără „onoare”. Spre finalul meditaţiei, ni s-a spus că un alt mod de a ne exprima este şi tăcerea, este „cuvântul” sufletului. Avem nevoie de linişte, avem nevoie de tăcere; o experienţă a tăcerii precum aceea a profetului Ilie. Ziua de reculegere s-a terminat cu celebrarea Sfintei Liturghii, avându-l ca celebrant principal pe pr. Pius Iancu. Apoi a urmat şi momentul de „recreaţie” mult aşteptat de către tineri, sărbătorit după dulcele stil românesc, cu dansuri, muzică, dar şi cu un meci de fotbal, spre deliciul tuturor. (Mihai Lazăr pentru Ercis.ro)


