Papa Francisc: Răul nu are putere în faţa iubirii lui Dumnezeu
05.11.2013, Vatican (Catholica) - „Oameni dedicaţi vocaţiei lor”, al căror bine făcut în slujba Bisericii este păstrat în mâinile lui Dumnezeu – este portretul pe care Papa Francisc l-a făcut în dimineaţa zilei de luni, 4 noiembrie 2013, Cardinalilor şi Episcopilor decedaţi în decursul ultimului an. Papa a prezidat Sfânta Liturghie de pomenire a lor în Bazilica San Pietro, afirmând că speranţa unui creştin are motivaţii mult mai profunde decât limitele impuse de moarte. Speranţa creştină este imbatabilă, pentru că cel mai mare rău nu poate tăia legătura de iubire dintre Dumnezeu şi om, cu atât mai puţin moartea, care este o poartă spre viaţă şi nu o punte ce prăbuşeşte între o existenţă care se încheie şi un abis întunecat şi necunoscut care se deschide.
Această lecţie a Sf. Paul a amintit-o Papa Cardinalilor şi Episcopilor care au concelebrat cu el. „Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură”, nimic, afirmă Apostolul, „nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu”. Pe această convingere puternică se bazează, a arătat Sfântul Părinte, „motivul cel mai profund, invincibil, al încrederii şi speranţei creştine”: „Chiar şi puterile demoniace, ostile omului, se opresc neputincioase în faţa intimei uniri de iubire dintre Isus şi cel care-l primeşte cu credinţă. Această realitate a iubirii fidele pe care Dumnezeu o are faţă de fiecare dintre noi ne ajută să înfruntăm cu seninătate şi putere drumul de fiecare zi, care uneori este rapid, în schimb uneori este lent şi obositor. Numai păcatul omului poate întrerupe această legătură; dar şi în acest caz Dumnezeu îl va căuta mereu, va merge după el pentru a restabili cu el o unire care durează chiar şi după moarte, ba chiar o unire care la întâlnirea finală cu Tatăl ajunge la apogeul său”.
Desigur, recunoaşte Papa Francisc, poate apărea îndoiala atunci moare o persoană dragă, pe care am cunoscut-o bine: „Ce va fi cu viaţa sa, cu munca sa, cu slujirea sa în Biserică?” Răspunsul vine din Cartea Înţelepciunii, citată în prima lectură: „ei sunt în mâinile lui Dumnezeu! Mâna este semn de primire şi de ocrotire, este semn al unui raport personal de respect şi de fidelitate: a da mâna, a strânge mâna. Iată, aceşti păstori zeloşi care şi-au dedicat viaţa lor slujirii lui Dumnezeu şi fraţilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Totul din ei este bine păstrat şi nu va fi corodat de moarte. Sunt în mâinile lui Dumnezeu toate zilele lor împletite din bucurii şi din suferinţe, din speranţe şi din trude, din fidelitate faţă de Evanghelie şi din pasiune pentru mântuirea spirituală şi materială a turmei încredinţate lor”.
„Chiar şi păcatele, păcatele noastre sunt în mâna lui Dumnezeu; acele mâini sunt milostive, mâini ‘rănite’ de iubire. Nu întâmplător Isus a voit să păstreze rănile la mâinile Sale pentru a ne face să simţim milostivirea Sa. Şi aceasta este forţa noastră, speranţa noastră. Această realitate, plină de speranţă, este perspectiva învierii finale, a vieţii veşnice, la care sunt destinaţi ‘drepţii’, cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu şi sunt docili faţă de Duhul său”. „Dorim”, a încheiat Sfântul Părinte, „să-i amintim astfel pe fraţii noştri Cardinali şi Episcopi răposaţi. Oameni dedicaţi vocaţiei lor şi slujirii lor aduse Bisericii, pe care au iubit-o aşa cum este iubită o mireasă. În rugăciune îi încredinţăm milostivirii Domnului, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Iosif, pentru ca să-i primească în împărăţia Sa de lumină şi de pace, acolo unde trăiesc veşnic drepţii şi cei care au fost martori fideli ai Evangheliei. Şi în această rugăciune ne rugăm şi pentru noi, ca Domnul să ne pregătească pentru această întâlnire. Nu ştim data, însă întâlnirea va fi.”
