Papa Francisc: Un „nu” creştinilor cu viaţă dublă
11.11.2013, Vatican (Catholica) - Cine nu se căieşte şi „se preface că este creştin” face rău Bisericii, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie de azi-dimineaţă, din capela Casei „Sfânta Marta” din Vatican. Pontiful, citim în materialul publicat de Radio Vatican, a amintit încă o dată că trebuie să ne considerăm cu toţii „păcătoşi”, ferindu-ne să devenim corupători.
Isus nu oboseşte să ierte şi ne sfătuieşte să facem acelaşi lucru. La predică, Papa Francisc s-a oprit asupra îndemnului Domnului de a-l ierta pe fratele care se căieşte, despre care vorbeşte Evanghelia zilei. Când Isus cere să se ierte de şapte ori câte şapte, face de fapt un autoportret, a explicat Episcopul Romei care a pus accentul şi pe un alt aspect din Evanghelie: avertizarea pe care Isus o adresează celor care generează scandal. Isus nu vorbeşte despre păcat, ci despre scandal – ceea ce este un alt aspect. Şi adaugă că ar fi mai bine pentru un astfel de om „dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi aruncat în mare, decât să scandalizeze chiar şi numai pe unul dintre aceştia mici”. Dar care este diferenţa dintre „a păcătui şi a scandaliza”, a întrebat Pontiful?
„Diferenţa este că cel care păcătuieşte mai apoi se căieşte, cere iertare, se simte slab, se simte fiu al lui Dumnezeu, se umileşte şi cere tocmai mântuirea de la Isus. Dar cel care scandalizează, scandalizează tocmai prin faptul că nu se căieşte. Continuă să păcătuiască, dar se preface că este creştin: trăieşte de fapt o viaţă dublă, acest mod de existenţă făcând foarte, foarte rău. Sunt dintre cei care spun: ‘Dar eu sunt un binefăcător al Bisericii: bag mâna în buzunar şi donez Bisericii’. Dar, dar cu cealaltă mână fură, fură de la stat, de la săraci… fură. Este nedrept, este o viaţă dublă. Iar unul de felul acesta, care scandalizează ar merita – şi o spune Isus nu o spun eu – să-şi lege o piatră de moară la gât şi să se arunce în mare. În acest caz, Isus nu vorbeşte despre iertare.”
Isus nu vorbeşte în acest caz despre iertare, pentru că persoana care corupe se foloseşte de înşelăciune, şi acolo unde este impostură nu există Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este diferenţa dintre un păcătos şi un corupător. Este diferit când este vorba despre o persoană „care păcătuieşte dar ar vrea să nu o facă, însă este slabă” şi merge la Domnul şi îi cere iertare: „la acela Domnul ţine, îl însoţeşte şi-i este alături”. „Şi noi trebuie să ne considerăm păcătoşi, da, cu toţii! Toţi suntem păcătoşi. Însă, să nu fim corupţi, căci cel corupt se află într-o stare de autosuficienţă, nu ştie ce înseamnă umilinţă. Celor corupţi, Isus le spune că vor să apară frumoşi în exterior, asemenea mormintelor văruite pe afară dar care înăuntru sunt pline de oase moarte şi de putreziciune. Iar un creştin care se lăuda că este creştin dar nu are o viaţă creştinească, se numără printre aceşti corupţi… Şi cât de mult rău nu fac aceştia Bisericii! […] Toţi cunoaştem câte unul care este în această situaţie. Câţi creştini corupţi, câţi preoţi corupţi… Căci a trăi astfel înseamnă a trăi nu în spiritul Evangheliei, ci în spiritul mondenităţii.”
Făcând referire la Sfântul Paul care, în scrisoarea către Romani, îi îndeamnă pe creştini „să nu se uniformizeze acestei lumi”, să nu intre în parametrii şi în schemele acestei lumi, Papa a insistat în a spune încă o dată că „mondenitatea conduce la o viaţă dublă: „O putreziciune văruită: aşa se prezintă viaţa celor corupţi. Iar Isus nu le spunea ‘păcătoşi’ acestora, ci ‘ipocriţi’. Cum aşa, ceilalţi nu sunt ‘ipocriţi’? Nu, dacă va greşi împotriva ta de şapte ori pe zi şi tot de şapte ori se va întoarce la tine spunându-ţi: ‘Îmi pare rău’, tu îl vei ierta. Este ceea ce Isus face cu păcătoşii. El nu oboseşte să îi ierte, doar cu condiţia să nu urmeze această viaţă dublă, ci să se ducă la Domnul căiţi, spunându-i: Iartă-mă, Doamne, sunt un păcătos!” Să îi cerem azi Domnului harul de a ne recunoaşte păcătoşi şi de a nu ajunge să fim corupţi, a spus Sfântul Părinte, la finalul predicii.
