Trei luni sabatice la Roma pentru preoţi
12.11.2013, Roma (Catholica) - Un program sabatic special invită preoţii să vină în Cetatea Eternă pentru a se odihni şi pentru a urma cursuri pe teme relevante pentru Biserica de astăzi, cu scopul de a trezi o nouă ardoare în slujirea lor pastorală. „Dorim să sporim flacăra darului pe care l-au primit în ziua hirotonirii, să redescopere zelul pe care îl aveau cândva”, a declarat Mons. Anthony Figueiredo pentru CNA.
Mons. Figueiredo este directorul Institutului pentru Educaţia Teologică Permanentă de la Colegiul Pontifical Nord American din Roma, şi joacă un rol cheie în alegerea temelor care vor fi discutat în program, an de an. Cele trei luni sabatice sunt organizate în fiecare toamnă, punctul de plecare fiind exortaţia post-sinodală „Pastores Dabo Vobis” (Vă voi da păstori), a Papei Ioan Paul al II-lea, care cheamă la formarea permanentă a preoţilor. „Trebuie să mergem înspre oameni, dar cum să facem aceasta dacă nu suntem formaţi”, a explicat Mons. Figueiredo. „Preoţii au nevoie de formare continuă”, a subliniat el, adăugând că „nimeni nu şi-ar imagina un medic care nu îşi actualizează informaţiile privind profesia sa, lucrurile stând cam la fel pentru preoţi, în special în lumea în care trăim, unde noi probleme apar periodic.”
Una dintre cele mai mari provocări este „de a rămâne fidel învăţăturii lui Isus, mesajului Său” în timp ce cauţi „să fii relevant pentru oamenii de astăzi”. Pentru a ajuta în acest sens, programul oferă module gândite special pentru a aduce la zi cunoştinţele preoţilor, inclusiv despre „schimbările în legislaţie” care sunt împotriva învăţăturilor Bisericii. Este important, a continuat preotul, ca preoţii participanţi să fie formaţi „într-un spirit de profundă fraternitate”, deoarece adesea „trăiesc singuri”, având „parohii uriaşe, la distanţe mari una de alta”. „Aşa că a fi împreună din nou, cum erau şi în seminar, este o experienţă ce întăreşte preotul.”
Adesea preoţii vin „foarte obosiţi”, datorită „slujirii lor ample, dificultăţilor foarte mari, provocărilor din lumea de astăzi”, aşa că este necesar să se urmeze invitaţia lui Isus către Apostoli: „Veniţi într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6,31). Subliniind că este nevoie de o înnoire şi în rugăciune, pe lângă formarea intelectuală, Mons. Figueiredo a spus că „cea mai bună teologie se face în genunchi”. Formarea intelectuală primită „trebuie hrănită de intimitatea cu Isus Cristos, altfel rămâne literă moartă. Avem ceva în minte, dar nu în inimă.” Între temele propuse în sesiunea din această toamnă se află îndrumarea spirituală, Sacramentul Spovezii, răspunsul la problemele morale din societatea modernă.
