Întâlnirea anuală a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Lugoj
13.11.2013, Lugoj (Catholica) - Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, la Centrul Pastoral Eparhial „Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj a avut loc întâlnirea anuală a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Lugoj. Este a treia ediţie, prima desfăşurându-se în urmă cu trei ani la Lugoj în data de 16 octombrie 2010. Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie Arhierească celebrată în capela Centrului, alături de PS Alexandru Mesian concelebrând Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Silviu Lucian Bindea, protopop de Orăştie, pr. Ioan Chişărău, asistent spiritual eparhial al Reuniunilor Mariane, pr. Nicolae Tutaş, paroh la Bocşa, pr. George Rădulescu, paroh la Sânandrei, pr. Cristian Chişvasi, paroh la Vărădia şi pr. Ieronim Romocea, paroh la Uivar.
Lucrările din aula magna „Sfântul Vasile cel Mare” au fost prezidate de PS Alexandru, Terezia Pintea, preşedinta Eparhială a Reuniunii Mariane, pr. Ioan Chişărău, capelan de onoare al Sfântului Părinte şi responsabil Spiritual Eparhial cu Reuniunea Mariană. Episcopul a salutat prezenţa reprezentanţilor celor 29 de Reuniuni Mariane şi a trecut în revistă principalele evenimente de la ultima întâlnire din 2012. I-a felicitat pe toţi membrii Reuniunilor Mariane pentru activităţile depuse în parohiile unde îşi desfăşoară activitatea prin participare activă la Sfânta Liturghie, recitarea rugăciunii Sfântului Rozar, îngrijirea de ordinea şi curăţenia din biserică, precum şi implicarea în opere sociale faţă de săraci, vizitele la bolnavi, etc.
În continuare, Terezia Pintea a prezentat o comunicare despre „Femeia în spaţiul slujirii şi al mântuirii”. A dat exemple de femei evlavioase din Vechiul Testament. Din Noul Testament a scos în evidenţă exemplul femeilor din jurul lui Isus, a menţionat exemplul din pilda Fecioarelor înţelepte, exemplul Martei şi al Mariei. De asemenea a scos în evidenţă şi exemplul femeilor din perioada contemporană amintind-o pe Maica Tereza de Calcutta. A subliniat beneficiile aduse de Reuniunea Mariană Bisericii şi a încheiat cu gânduri privind viaţa euharistică. Au urmat dezbateri la care au luat cuvântul PS Alexandru, pr. Silviu Lucian Bindea şi Lucia Quintus, de la Reuniunea Mariană Arad. După masa de prânz participanţii au vizitat sălile care găzduiesc expoziţia aniversară 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj, apoi cu toţii au făcut o plimbare în parcul Episcopiei, după care a avut loc o scurtă reculegere la osemintele Episcopului dr. Ioan Bălan. A urmat Rugăciunea Rozariului după care a continuat a doua sesiune de lucrări. Întâlnirea s-a încheiat cu rugăciunea de consfinţire la Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria. PS Alexandru a acordat binecuvântarea de încheiere. (după materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)



