Pelerinajul relicvei Fericitului Vladimir Ghika
18.11.2013, Bucureşti (Catholica) - Situl ARCB.ro anunţă că în perioada 18 noiembrie 2013 – 16 mai 2014 se organizează un pelerinaj cu relicva Fericitului Vladimir Ghika prin parohiile Arhidiecezei de Bucureşti. „Păstrăm vie memoria bucuriei trăite de Arhidieceza noastră cu ocazia beatificării Mons. Vladimir Ghika pe 31 august 2013, când mulţi am venit la Bucureşti pentru a participa la evenimentul atât de aşteptat.”
„Acum Fericitul Vladimir ne întoarce vizita. În forma relicvei de la Beatificare, martirul nostru va trece prin toate parohiile Arhidiecezei. Cu această ocazie ne va strânge în jurul lui pentru rugăciune, pentru adorarea Preasfântului Sacrament, pentru aprofundarea chemării specifice fiecăruia conform voinţei lui Dumnezeu. Pregătind prima comemorare liturgică a Fericitului Vladimir, 16 mai 2014, care coincide cu aniversarea a 60 de ani de la jertfa sa, vom învăţa de la el ce însemnă iubirea de aproapele şi cum putem ajuta chiar şi numai invocând mijlocirea lui pentru cei aflaţi în suferinţe.”
Suntem informaţi că pelerinajul relicvei Fericitului Vladimir Ghika va începe în parohia Sf. Francisc din Bucureşti care îşi propune să încheie Anul Credinţei alături de acest fericit martir. Programul include sosirea relicvei azi la ora 17; 18-24 noiembrie: săptămână de rugăciune în prezenţa relicvei Fericitului Vladimir; 23 noiembrie, ora 16.30: întâlnire pentru confesiuni, amintiri, povestiri cu postulatorul cauzei primului sfânt modern al românilor, care se încheie cu Adoraţie Euharistică şi Sfânta Liturghie; 24 noiembrie 2013, ora 10: încheierea Solemnă a Anului Credinţei cu Adoraţie şi celebrarea Sfintei Liturghii; la ora 12:30: plecarea relicvei Monseniorului Ghika.
Vor urma: parohia Cristos Rege din Ploieşti; parohia Sf. Andrei din Mangalia; parohia Adormirii Maicii Domnului din Predeal / Sf. Nicolae din Azuga; parohia Sf. Fecioară Maria Neprihănit Zămislită din Drobeta Turnu Severin; parohia Sf. Lucia din Greci.
