Directorul L`Osservatore Romano despre Anul Credinţei
19.11.2013, Roma (Catholica) - După conferinţa de săptămâna trecută de la Colegiul Pio Romano, urmărită joi seară de un public numeros, atent şi calificat, redacţia română a Radio Vatican a cerut prof. Giovanni M. Vian, directorul publicaţiei L’Osservatore Romano, să sublinieze câteva trăsături ale Anului Credinţei, care se va încheia pe 24 noiembrie cu expunerea spre veneraţie a relicvelor atribuite de tradiţie Sfântului Apostol Petru.
– Cum aţi trăit, la conducerea cotidianului «L’Osservatore Romano», Anul Credinţei?
A fost un An al Credinţei extraordinar şi datorită faptului că am trăit ceva extraordinar, şi anume, o succesiune papală fără precedent. Pentru prima dată în istorie un Papă, este vorba de papa Benedict al XVI-lea, şi-a prezentat retragerea în pace, tocmai pentru că înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi-a dat seama că şi-a îndeplinit mandatul şi că a venit momentul să cedeze locul unui succesor al său, unui succesor pe care el nu îl cunoştea, dar căruia i-a făgăduit fidelitate şi devoţiune. Fidelitatea şi devoţiunea sa au primit răspunsul impresionant al Papei Francisc. Actualul Episcop al Romei, chiar şi la vizita efectuată astăzi (joi – n.r.) la Quirinale, a amintit de predecesorul său prin cuvinte care arată ce înseamnă continuitatea în Biserica lui Cristos: nu identitate între persoane, care sunt foarte diferite între ele, ci continuitate într-o singură credinţă şi o singură inimă.
– Ce învăţătură lasă Bisericii Anul Credinţei care se apropie de încheiere?
– Lasă mai întâi de toate un îndemn. Celor care sunt departe de credinţă, le adresează invitaţia de a se apropia, o invitaţie de a se apropia de această casă, de această familie, care este Biserica. Celor care, în schimb, sunt deja în această casă, le lasă invitaţia de a trăi cu demnitate şi în mod conştient darul credinţei, pe care l-au primit graţie, mai ales, mărturiei Apostolilor şi succesorilor lor, graţie mărturiei dată de cei care i-au renăscut la credinţă. Aceştia pot fi deseori persoane simple şi modeste. Papa Francisc aminteşte deseori importanţa femeilor, a mamelor şi a bunicilor. De mai multe ori el a subliniat importanţa transmiterii credinţei pe linie feminină în situaţii de persecuţie, cum s-a întâmplat în mai multe ţări din Europa Centrală şi Europa Orientală. Aşadar, aş spune că această mărturie «tradiţională», în sensul transmiterii credinţei, trebuie înţeleasă şi trăită.
– Dintre cele trei virtuţi teologale s-ar spune că e uşor să vorbeşti despre iubire, e uşor să vorbeşti despre speranţă dar nu e la fel de uşor să vorbeşti despre credinţă. De ce?
– Aveţi dreptate. Credinţa este, probabil, virtutea teologală cel mai greu de explicat, este «sora mai mare» din cele trei care trebuie să fie prezentată, dar ea este şi mai importantă pentru că este deschizătoare de drumuri pentru celelalte două. Trebuie să recunoaştem, pe de altă parte, că deseori credinţa este trăită şi în mod inconştient. Desigur, creştinii trebuie să fie foarte riguroşi când îşi fac examinarea conştiinţei, drept care trebuie să fie la înălţimea darului credinţei pe care l-au primit. Dar trebuie să înţeleagă, în acelaşi timp, că această nostalgie după Dumnezeu, dorul de Dumnezeu este deja un început al credinţei. Deşertul societăţii contemporane este deşert şi din cauza faptului că lipseşte această apă, lipseşte apa credinţei.
