Preotul, instrument al lui Dumnezeu în Spovadă
20.11.2013, Vatican (Catholica) - Iertarea păcatelor, cu referinţă la aşa-numita „putere a cheilor”, simbol biblic privitor la misiunea dată de Isus Apostolilor, a fost tema catehezei de la audienţa generală de astăzi susţinută de Papa Francisc în Piaţa San Pietro. „Protagonistul iertării păcatelor este Duhul Sfânt”, a subliniat Sfântul Părinte, explicând că la prima apariţie în faţa Apostolilor, Cristos înviat a suflat asupra lor spunând: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”
„Isus, transfigurat în trupul Său, este de acum omul nou, care oferă darurile pascale, rod al morţii şi învierii Sale. Care sunt aceste daruri? Pacea, bucuria, iertarea păcatelor, misiunea, dar mai ales îl dăruieşte pe Duhului Sfânt care este izvorul pentru toate acestea. Suflul lui Isus […] indică transmiterea vieţii, a vieţii noi regenerate de iertare. Însă înainte de a face gestul de a sufla şi a-l dărui pe Duhul, Isus arată rănile Sale, în mâini şi la coastă: aceste răni reprezintă preţul mântuirii noastre. Duhul Sfânt ne aduce iertarea lui Dumnezeu ‘trecând prin’ rănile lui Isus.”
A explicat apoi că Biserica „este depozitară a puterii cheilor, de a deschide sau de a închide iertarea. Dumnezeu iartă pe orice om în milostivirea Sa suverană, însă El însuşi a voit ca aceia care îi aparţin lui Cristos şi Bisericii să primească iertarea prin slujitorii comunităţii. Prin slujirea apostolică milostivirea lui Dumnezeu ajunge la mine, păcatele mele sunt iertate şi îmi este dăruită bucuria. […] Biserica nu este stăpâna puterii cheilor, ci este slujitoarea ministerului milostivirii şi se bucură de fiecare dată când poate să ofere acest dar divin.”
Pontiful a constatat că mulţi „nu înţeleg dimensiunea eclezială a iertării, pentru că domină mereu individualismul, subiectivismul, şi chiar noi creştinii simţim aceasta”. „Desigur, Dumnezeu iartă pe fiecare păcătos căit, personal, însă creştinul este legat de Cristos, iar Cristos este unit cu Biserica. Pentru noi, creştinii, există un dar în plus şi există şi o angajare în plus: să trecem cu umilinţă prin slujirea eclezială. Acest lucru trebuie să îl valorizăm; este un dar, o îngrijire, o ocrotire şi este şi siguranţa că Dumnezeu m-a iertat. Eu merg la fratele preot şi spun: ‘Părinte, am făcut aceasta…’ Şi el răspunde: ‘Dar eu te iert; Dumnezeu te iartă’. În acel moment, eu sunt sigur că Dumnezeu m-a iertat!”
La final Sfântul Părinte a vorbit despre preot ca „instrument” în iertarea păcatelor. „Preotul, un om care, asemenea nouă, are nevoie de milostivire, devine cu adevărat instrument de milostivire, dăruindu-ne iubirea fără limite a lui Dumnezeu Tatăl. Şi preoţii trebuie să se spovedească, şi Episcopii: cu toţii suntem păcătoşi. […] Uneori mi se întâmplă să aud pe cineva care susţine că se spovedeşte direct lui Dumnezeu… Da, aşa cum spuneam înainte, Dumnezeu te ascultă mereu, dar în Sacramentul Reconcilierii trimite un frate să îţi aducă iertarea, siguranţa iertării, în numele Bisericii.”
Spovada cere de la preot „ca inima sa să fie în pace […]; ca să nu îi maltrateze pe credincioşi, ci să fie blând, binevoitor şi milostiv; ca să ştie să semene speranţă în inimi […]. Preotul care nu are această dispoziţie a spiritului este mai bine ca, până când nu se corectează, să nu administreze acest Sacrament. Credincioşii penitenţi au dreptul, toţi credincioşii au dreptul de a găsi în preoţi nişte slujitori ai iertării lui Dumnezeu.” Şi la final a întrebat: „Iubiţi fraţi, ca membri ai Bisericii suntem conştienţi de frumuseţea acestui dar pe care ni-l oferă însuşi Dumnezeu? Simţim bucuria acestei griji, a acestei atenţii materne pe care Biserica o are faţă de noi? Ştim să o valorizăm cu simplitate şi asiduitate?”
