Nu trebuie să cedăm gândindu-ne la un Orient Mijlociu fără creştini

21.11.2013, Vatican (Catholica) - „Memorabilul Conciliu Vatican II are şi meritul menţionării explicite a faptului că în liturgiile vechi ale Bisericilor Răsăritene, în teologia, spiritualitatea şi disciplina lor canonică ‘străluceşte tradiţia care vine de la apostoli prin Sfinţii Părinţi şi care constituie o parte a patrimoniului revelat de Dumnezeu şi indivizibil al Bisericii Universale'”, a spus Papa Francisc în această dimineaţă, primindu-i în audienţă pe Patriarhii şi Arhiepiscopii Majori ai Bisericilor Catolice Răsăritene, alături de Cardinalii, Arhiepiscopii şi Episcopii din Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene. Congregaţia, condusă de Cardinalul Leonardo Sandri, are în aceste zile adunarea plenară, pe tema magisteriului Conciliului Vatican II despre creştinii răsăriteni.

„Din evaluarea drumului urmat până acum se vor extrage linii călăuzitoare, care să sprijine misiunea încredinţată de Conciliu fraţilor şi surorilor din Răsărit: aceea a ‘promovării unităţii tuturor creştinilor, în special a creştinilor răsăriteni’. Duhul Sfânt i-a călăuzit în această sarcină pe cărările istoriei, care nu au fost mereu uşoare, hrănind credinţa lor în Cristos, în Biserica Universală şi în Succesorul lui Petru, chiar cu preţ mare, nu arareori cu preţul martiriului. Întreaga Biserică vă este cu adevărat recunoscătoare pentru aceasta!”, a exclamat Papa. Apoi, urmând exemplul predecesorilor săi, a reafirmat că „în cadrul comunităţii ecleziale există în mod legitim Bisericile particulare, cu propriile lor tradiţii, care respectă pe deplin primatul Scaunului lui Petru, ce prezidează în caritate asupra comuniunii universale, care apără diferenţele legitime dintre ele şi asigură că particularitatea acestor Biserici nu doar că nu dăunează unitatea ca întreg, ci chiar o slujeşte; Conciliul ne spune că această varietate este necesară pentru unitate.”

Papa Francisc a spus că Patriarhii şi Arhiepiscopii Majori i-au vorbit de dimineaţă despre situaţia cu care se confruntă diversele Biserici Răsăritene, în special „vitalitatea înnoită a celor îndelung oprimate sub regimurile comuniste, dinamismul misionar al celor care sunt legate de predicarea Apostolului Toma şi perseverenţa celor care trăiesc în Orientul Mijlociu, adesea ca ‘turme mici’ în medii caracterizate de ostilitate şi de conflict, precum şi de persecuţii ascunse.” O altă problemă este aceea a diasporei, una dintre temele cheie ale adunării plenare, diasporă ce creşte pe fiecare continent. Sfântul Părinte a reiterat importanţa la a face tot ce se poate pentru a facilita „asistenţa pastorală atât în teritoriile originale, cât şi unde se stabilesc comunităţi răsăritene, favorizând în acelaşi timp comuniunea şi fraternitatea cu comunităţile de rit latin. În acest sens, ar fi utilă promovarea unei noi vitalităţi în entităţile existente prin consultarea între Bisericile particulare şi Sfântul Scaun.”

„Gândul meu se îndreaptă în special spre ţara binecuvântată unde a trăit, murit şi înviat Cristos […] şi unde lumina credinţei nu a fost stinsă, ci arde intens. Este ‘lumina răsăritului’ care ‘a luminat Biserica Universală din momentul în care un soare s-a ridicat deasupra noastră: Isus Cristos, Domnul nostru’. Drept urmare, fiecare catolic are o mare datorie de recunoştinţă faţă de Bisericile care trăiesc în regiune. De la acestea putem învăţa, printre altele, răbdarea şi perseverenţa în viaţa de zi cu zi, în vremuri grele, dar şi spiritul ecumenic şi de dialog interreligios. Contextul cultural geografic, istoric şi cultural în care au trăit de secole i-au făcut în mod natural interlocutori cu numeroase alte confesiuni creştine şi cu alte religii. […] O îngrijorare considerabilă este provocată de condiţiile de viaţă pe care le au creştinii în numeroase părţi ale Orientului Mijlociu, suferind grav ca urmare a tensiunilor şi conflictelor actuale. Lacrimile curg adesea în Siria, Irak, Egipt şi în alte regiuni. Episcopul Romei nu va avea odihnă cât mai sunt bărbaţii şi femeile, de orice religie, a căror demnitate este subminată, care sunt lipsiţi de nevoile de bază pentru supravieţuire, cărora le este furat viitorul, fiind forţaţi să trăiască ca refugiaţi.”

„Astăzi, alături de păstorii Bisericilor Răsăritene, facem un apel pentru respectarea dreptului la o viaţă demnă şi la practicarea liberă a propriei credinţe. Nu trebuie să cedăm gândindu-ne la un Orient Mijlociu fără creştini, fără cei care pentru două mii de ani au proclamat numele lui Cristos, integraţi ca cetăţeni în viaţa socială, culturală şi religioasă a naţiunilor de care aparţin. Suferinţa celor tineri şi a celor slabi, cu tăcerea victimelor, ne pune insistent întrebarea: ‘Cât mai durează noaptea?’ […] Mă adresez întregii Biserici să o îndemn să ceară în rugăciune obţinerea reconcilierii şi păcii de la inima milostivă a lui Dumnezeu. Rugăciunea dezarmează ignoranţa şi generează dialog acolo unde există un conflict deschis. Dacă este sinceră şi insistentă, va face ca vocea noastră umilă să fie auzită de către liderii naţiunilor.”