Cei care practică milostivirea nu se tem de moarte
27.11.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc încheie seria de cateheze despre Crez, pronunţate în timpul Anului Credinţei, care s-a terminat duminica trecută. Cateheza din această zi de miercuri s-a concentrat pe învierea trupurilor, moartea noastră şi învierea în Cristos; astăzi a analizat prima parte, moartea noastră în Cristos, aspectul învierii urmând a fi tratat săptămâna viitoare. Sfântul Părinte a mulţumit mai întâi celor strânşi în Piaţa San Pietro, peste 50.000 de persoane, lăudându-i pentru curajul de a înfrunta vremea rece ce a afectat zilele acestea capitala Italiei, şi felicitându-i pentru „rezistenţă”.
„Există un mod greşit de a privi moartea”, a spus Pontiful. „Moartea ne interesează pe toţi şi ne interoghează în mod profund, în special atunci când ne atinge de aproape sau când îi loveşte pe cei mici, pe cei lipsiţi de apărare într-o manieră care pentru noi este ‘scandaloasă’. Pe mine întotdeauna m-a lovit întrebarea: De ce suferă copiii? De ce mor copiii? Dacă este înţeleasă ca sfârşit a toate, moartea înspăimântă, îngrozeşte, se transformă în ameninţare care elimină orice vis, orice perspectivă, care frânge orice relaţie şi întrerupe orice drum. Aceasta se întâmplă atunci când considerăm viaţa noastră ca un timp închis între doi poli: naşterea şi moarea; când nu credem într-un orizont care merge dincolo de cel al vieţii prezente; când se trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Această concepţie despre moarte este tipică gândirii atee, care interpretează existenţa ca a fi întâmplător în lume şi un mers spre nimic. Însă există şi un ateism practic, care înseamnă a trăi pentru propriile interese şi a trăi numai pentru lucrurile pământeşti. Dacă ne lăsăm cuprinşi de această viziune greşită despre moarte, nu avem altă alegere decât aceea de a ascunde moartea, de a o nega sau de a o banaliza, pentru ca să nu ne provoace frică.”
Dar împotriva acestei viziuni greşite inima omului se răzvrăteşte, dat fiind „dorinţa de infinit pe care o avem noi toţi, nostalgia de veşnic pe care o avem noi toţi. Şi atunci, care este sensul creştin al morţii? Dacă privim la momentele cele mai dureroase ale vieţii noastre, atunci când am pierdut o persoană dragă – părinţii, un frate, o soră, un soţ, un copil, un prieten – ne dăm seama că şi în drama pierderii, chiar sfâşiaţi de durere din cauza despărţirii, se înalţă din inimă convingerea că nu se poate să se fi terminat totul, că binele dat şi primit nu a fost inutil. Există un instinct puternic înlăuntrul nostru, care ne spune că viaţa noastră nu se termină cu moartea. Această sete de viaţă îşi găseşte răspunsul adevărat şi credibil în învierea lui Isus Cristos. Învierea lui Isus nu doar ne dă certitudinea vieţii dincolo de moarte, dar şi aruncă lumină asupra misterului morţii fiecăruia dintre noi. Dacă trăim uniţi cu Isus, fideli Lui, vom fi capabili să înfruntăm evenimentul trecerii spre moarte cu speranţă şi linişte.”
Din această perspectivă, „se înţelege invitaţia lui Isus de a fi mereu gata, vigilenţi, ştiind că viaţa în această lume ne este dată şi pentru a pregăti cealaltă viaţă, aceea cu Tatăl ceresc. Şi pentru aceasta există o cale sigură: să ne pregătim bine pentru moarte, stând aproape de Isus. Aceasta este siguranţa: eu mă pregătesc pentru moarte stând aproape de Isus. Şi cum stau aproape de Isus? Cu rugăciunea, în Sacramente şi în practicarea carităţii. Să ne amintim că El este prezent în cei mai slabi şi nevoiaşi. El însuşi s-a identificat cu ei, în vestita parabolă a judecăţii finale, când spune […] ‘Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut’ (Mt 25,35-36.40). De aceea, o cale sigură este să recuperăm simţul carităţii creştine şi al împărtăşirii fraterne, să ne îngrijim de rănile trupeşti şi spirituale ale aproapelui nostru.” Şi a încheiat subliniind: „Dacă vom deschide poarta vieţii noastre şi a inimii noastre fraţilor mai mici, atunci şi moartea noastră va deveni o poartă care ne va introduce în cer, în patria fericită, spre care ne îndreptăm, dorind cu ardoare să locuim pentru totdeauna cu Tatăl nostru, Dumnezeu, cu Isus, cu Sfânta Fecioară Maria şi cu sfinţii.”
