Încheierea Anului Credinţei în Eparhia de Oradea cu hirotonirea a şapte preoţi
05.12.2013, Oradea (Catholica) - Sfârşitul de săptămână a împodobit în har Catedrala greco-catolică din urbea de pe malul Crişului Repede. Sâmbătă, 30 octombrie, sute de credincioşi au umplut lăcaşul de cult pentru a participa la Sfânta Liturghie de încheiere a Anului Credinţei proclamat de Papa Benedict al XVI-lea şi încheiat de succesorul său, Papa Francisc, în Vatican, pe 24 noiembrie, în solemnitatea Cristos Rege, sărbătorită după ritul latin. În cadrul evenimentului din Catedrala orădeană au fost hirotoniţi şapte preoţi pentru Eparhia de Oradea, celebrându-se totodată şi Sărbătoarea Asociaţiilor de laici de pe teritoriul Eparhiei de Oradea. Evenimentul a fost organizat de către biroul pastoral.
Înveşmântată în sărbătoare, Catedrala „Sfântul Nicolae” i-a primit pe sutele de preoţi ai Eparhia de Oradea şi din alte Eparhii, veniţi în procesiune din curtea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Credincioşii, adunaţi şi ei de pe întreg teritoriul Eparhiei pentru această sărbătoare, au intonat un imn de mărire lui Dumnezeu. În urma procesiunii s-a aflat PS Virgil Bercea, Ierarhul Eparhiei orădene, însoţit de PS Florentin Crihălmeanu, Ierarhul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, invitat special la acest eveniment. Cei doi Ierarhi, flancaţi de diaconi, au dat binecuvântat poporul prezent.
La începutul Sfintei Liturghii, în semn de recunoştinţă şi apreciere a eforturilor depuse pentru viţa Bisericii, PS Virgil a acordat crucea pectorală unui număr de 4 preoţi, slujitori pe teritoriul Eparhiei. Aceştia sunt: pr. Paul Popa de la biroul pastoral, pr. Sorin Aurel Roşca paroh la Băiţa, pr. Iosif Slobotnic de la Beiuş, pr. Ionuţ Dumitru Oprea paroh la Petrani, pr. Florin Jula paroh la Vintere. De asemenea, au fost acordate două cruci eparhiale, tot în semn de recunoştinţă domnilor Ovidiu Constantin şi Mihai Carţiş laici greco-catolici, mărturisitori ai credinţei în Hristos.
După citirea Evangheliei, la predică PS Virgil a remarcat profunda legătură existentă între textul evanghelic proclamat în ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, şi misiunea preotului. Ceremonia a continuat după rânduială până la momentul hirotonirii. Preoţii nou hirotoniţi sunt: Burdaş Ciprian, Bogdan Torjoc, Cristian Bălănean, Marcel Rostaş, Claudiu Marcel Ardelean, Gheorghe Cioară şi Aurel Popa. Toţi preoţii au absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică de Oradea, unii dintre ei absolvind şi cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi.
La finalul celebrării au fost aduse mulţumiri bunului Dumnezeu, Episcopilor prezenţi, preoţilor şi tuturor celor de faţă pentru încredere şi pentru împărtăşirea bucuriei în comuniune de rugăciune. Tot la final, PS Florentin a dorit să adreseze mulţumiri PS Virgil pentru invitaţia la eveniment, pentru călduroasa primire şi găzduire. Episcopul de Cluj-Gherla ia înmânat PS Virgil cea mai înaltă distincţie: Crucea Sfântului Iosif, simbol al Eparhiei clujene care îl are ca patron spiritual pe logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Distincţia a fost acordată şi în contextul aniversării a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei Greco-Catolice de Gherla. Totul s-a încheiat cu binecuvântările noilor preoţi hirotoniţi acordate întâi Arhiereilor, apoi preoţilor şi credincioşilor. (după materialul semnat de pr. Claudiu Ardelean, CSE, pentru EGCO.ro)



