Mons. Jean-Louis Bruguès OP la Catedrala Sf. Iosif
10.12.2013, Bucureşti (Catholica) - Aflat în vizită în ţara noastră, ocazie cu care va ţine şi o conferinţă pe tema „Etică şi politică” la Colegiul Noua Europă, Arhiepiscopul Jean-Louis Bruguès OP, directorul Arhivelor Secrete al Vaticanului şi al Bibliotecii Apostolice Vaticane, a prezidat duminică, 8 decembrie a.c., Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Iosif, alături de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, şi de alţi preoţi de la parohia Catedralei. Mons. Bruguès l-a felicitat pe IPS Ioan pentru aniversarea a 29 de ani de la consacrarea episcopală, transmiţându-i totodată şi urările Papei Francisc.
Comentând apoi cea de a doua lectură din liturgia zilei, Mons. Bruguès a subliniat că speranţa este cuvântul cheie al timpului Adventului. Plecând de la enciclica Spe salvi a Papei emerit Benedict al XVI-lea, Arhiepiscopul a amintit că „speranţa este punctul orb al societăţii secularizate de astăzi”. „În această enciclică Papa ne amintea că societăţile moderne atinse de fenomenul secularizării se comportă ca şi cum Cerul ar fi gol. Şi deci dacă Cerul este gol, nu avem nimic de sperat. Pentru noi, cei botezaţi, speranţa reprezintă motorul existenţei noastre”. „Ne putem întreba dacă într-adevăr şi în viaţa noastră speranţa este motorul existenţei”, a mai spus Arhiepiscopul Bruguès. „Speranţa ne aminteşte că inima noastră a fost creată de Dumnezeu, şi că prin urmare, numai Dumnezeu o poate umple. Iată de ce astăzi suntem invitaţi să privim înainte, către acelea care este raţiunea de a fi a existenţei noastre, Cristos, care se va naşte peste câteva săptămâni, şi care este singurul capabil să umple toate aspiraţiile inimilor noastre.”
Mons. Jean-Louis Bruguès OP efectuează o vizită în ţara noastră în perioada 6-11 decembrie a.c., ocazie cu care se va întâlni cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi va vizita Biblioteca Sfântului Sinod, Biblioteca Academiei Române şi Arhivele Naţionale ale României. Născut în 1943 în Franţa, Jean-Louis Bruguès a studiat drept, arte, economie şi ştiinţe politice, obţinând apoi doctoratul în teologie. În 1972 a intrat în Ordinul Fraţilor Predicatori, dominicanii, iar în 1975 a fost hirotonit preot. În 2000 a fost consacrat Episcop de Anger, iar în 2007 a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop şi numit în Curia Romană. Din 2012 este directorul Arhivelor Secrete ale Vaticanului şi al Bibliotecii Apostolice Vaticane. (Cristina Grigore pentru ARCB.ro)
