Papa Francisc: Bradul de Crăciun aminteşte de lumina lui Cristos
13.12.2013, Vatican (Catholica) - Bradul de Crăciun este un semn care aminteşte că lumina divină alungă întunericul păcatului şi aduce bucurie omenirii. Cu aceste cuvinte a mulţumit Papa Francisc grupului de pelerini bavarezi, venit în Roma pentru aprinderea bradului de Crăciun în Piaţa San Pietro. Bradul a sosit săptămâna trecută, având 25 de metri şi cântărind peste 7 tone.
Sfântul Părinte şi-a început discursul mulţumind delegaţiei pentru dar, spunând că el exprimă apropierea bavarezilor de Sfântul Scaun. Cu acest dar „aţi dorit să vă manifestaţi apropierea şi prietenia Episcopilor din toată Germania, în particular din Bavaria, cu Sfântul Scaun, în contextul tradiţiei creştine care a îmbogăţit cultura, literatura şi arta naţiunii voastre şi a întregii Europe”. Referindu-se la perioada liturgică, Sfântul Părinte i-a invitat pe germani să celebreze Crăciunul cu seninătate şi să primească vestea cea bună a păstorilor din Betleem. Acei păstori, a subliniat el, au fost înconjuraţi de o lumină puternică.
„Chiar şi astăzi Isus continuă să alunge întunericul erorii şi al păcatului, să aducă omenirii bucuria luminii puternice a lui Dumnezeu, de care ne aminteşte bradul de Crăciun. Să ne lăsăm învăluiţi de lumina adevărului Său, deoarece bucuria Evangheliei umple inimile şi vieţile celor ce îl întâlnesc pe Isus.” La finalul discursului, Papa Francisc le-a urat pelerinilor sărbători fericire, cerându-le să se roage pentru el. Ceremonia de aprindere a luminilor din brad a avut loc vineri după-masa.
