Armando Rigobello: De ce filosofia?
16.12.2013, Roman (Catholica) - Editura „Serafica” din Roman a publicat cartea „De ce filosofia?” a filosofului italian Armando Rigobello, reprezentant al personalismului de inspiraţie creştină. Traducerea lucrării a fost făcută de pr. Virgil Blaj, profesor de Istoria Filosofiei şi Metafizică la Facultatea de Filosofie „I. Duns Scotus” din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Cartea în format 14×20, are 128 de pagini şi se poate achiziţiona direct de la Librăria „Serafica” din Roman sau prin comandă online de pe situl EdituraSerafica.ro, la preţul de 12 lei.
„În timpurile pe care le trăim este foarte greu să te sustragi trebuinţei sau necesităţii de a da seamă de tine însuţi. În climatul cultural şi moral actual şi filosofia este chemată să se justifice, adică să dea seamă de prezenţa şi de dreptul ei de a continua să existe”, îşi începe Armando Rigobello discursul filosofic cu titlul „De ce filosofia?” publicat în anul 1979, dar care naşte „mirare” şi astăzi prin actualitatea provocărilor sale. Tema unitară a filosofiei lui Rigobello este condiţia umană a persoanei în contextul său ontologic-metafizic şi în expresia sa existenţială, etică şi religioasă. Un rol important în ultima parte a filosofiei lui Rigobello l-a avut conceptul de „ruptură metodologică”, preluat de la P. Ricoeur, prin asta înţelegând evitarea considerării ştiinţei ca singura cunoaştere riguroasă. Acest lucru îi permite să aprofundeze criteriile de corectitudine şi direcţiile cercetărilor alternative pe care le găseşte spre exemplu în metoda transcendentală kantiană, în descriptivitatea pur fenomenologică (Husserl, Merleau-Ponty, Sartre) şi în hermeneutică (Gadamer, Ricoeur).
În „De ce filosofia?” aceste preocupări şi instrumente filosofice şi metodologice sunt evidente. Lucrarea, fiind concepută în forma unui curs introductiv de filosofie, este scrisă într-un limbaj simplu, ce-şi menţine tonul direct, spontan şi provocator al dialogului pe marginea temei discutate: raţiunea de a fi a filosofiei şi rostul ei în lumea de astăzi. Discursul este structurat în patru părţi cu o notă finală: interogaţia, răspunsul, lupta pentru sens, relaţia filosofului cu puterea, notă asupra creştinismului şi filosofia de astăzi. „De la mirare la caritate”, aşa am putea sintetiza conţinutul operei de faţă, nu doar ca logos-ul unui posibil parcurs filosofic, ci şi ca o propunere de sens. De aceea, înaintarea dinspre mirare spre caritate, trece, în lucrarea mai sus amintită, prin lupta pentru sens, care poate fi văzută ca o treaptă intermediară între punctul de plecare al reflecţiei filosofice – mirarea, şi punctul de sosire – caritatea. În acest sens, concluzia filosofului italian este cât se poate de lămuritoare: „Harul […], nu elimină natura, ci o perfecţionează, adică, o duce la împlinire. Procesul acestei împliniri poate să fie realizat doar dacă se pleacă de la mirare şi se ajunge la caritate; cel ce urmează un astfel de parcurs ştie să păstreze ceea ce are mai esenţial – credinţa, dar şi să se menţină la acel nivel autentic de trăire a vieţii, printr-o căutare continuă a adevărului. Adevărul ne face liberi şi ne permite să ne punem continuu întrebarea iniţială, fără eschivări şi fără nelinişti ce ar putea periclita pacea interioară”.
Lucrarea este recomandată în primul rând studenţilor din primul an de filosofie, dar şi tuturor acelora – oameni de credinţă şi simpli căutători de Dumnezeu – care vor să intre în universul fascinant al unei cercetări filosofice, din perspectivă creştină, „duşi de mână” nu numai de un eminent profesor şi de un pedagog înţelept, dar şi de un om de credinţă, Armando Rigobello, căruia, în încheierea acestei prezentări, vreau „să-i dau cuvântul”: „De ce filosofia? De ce filosofia astăzi? Filosofia se justifică încă în experienţa noastră culturală, întrucât prin apelul ei la ceea ce este absolut ne ajută să învingem acea mare boală a Occidentului care este oboseala, acea Müdigkeit de care vorbea Husserl, şi care retrezeşte în noi «resentimentul» moral . Dacă pe de o parte, maieutica sa duce la o trezire, o tensiune pozitivă, pe de alta ne ajută să trăim cu conştiinţa clară a limitelor condiţiei noastre umane. Se întâmplă aşa deoarece problematizează ceea ce, pentru cel care trăieşte departe de filosofie, nu este decât ceva obişnuit. Prin urmare, filosofia devine necesară ca să ne apărăm de superstiţiile vechi şi noi (scientismul reductiv, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii). Cele două raţiuni, care fac ca filosofia să nu poată fi înlocuită de nimic altceva, sunt strâns legate între ele: nu există o adevărată demascare a folosirii ideologice a vieţii şi culturii dacă orizontul nu este străbătut de un efort ce tinde spre absolut şi nu se poate realiza o contestare fructuoasă a prezentului fără o detaşare liberă de acesta”. (prezentare semnată de pr. Virgil Blaj)
