Papa Francisc: Să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne scrie istoria vieţii
17.12.2013, Vatican (Catholica) - Marţi, 17 decembrie, în aniversarea zilei sale de naştere, Papa Francisc a dorit ca la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Sfânta Marta să fie prezent personalul Casei, într-un climat deosebit de familiar. Alături de Pontif, au celebrat Cardinalul Angelo Sodano, decanul colegiului Cardinalilor, şi Arhiepiscopul Pietro Parolin, secretarul de stat. Dar şi Konrad Krajewski, elemosinierul pontifical, care a adus cu el patru bărbaţi ce nu au locuinţă şi stau pe străzi de lângă Vatican. Redăm în continuare sinteza publicată de Radio Vatican.
Evanghelia zilei, cu prezentarea genealogiei neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, i-a dat Sfântului Părinte ocazia să îi amintească în cadrul predicii şi pe unii dintre angajaţii prezenţi. A subliniat apoi că Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri, ci păşeşte alături de noi. „În trecut, am auzit pe câte unul spunând: ‘Fragmentul acesta din Evanghelie pare o listă de numere de telefon!’ Ei, nu, este cu totul altceva: acest pasaj din Evanghelie este pură istorie şi are o temă importantă. Este istorie pură pentru că Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, aşa cum spunea Sfântul Leon Papă. Iar Isus este consubstanţial cu Tatăl, Dumnezeu, dar şi consubstanţial cu mama, o femeie. Iar consubstanţialitatea cu mama este dată tocmai de întruparea Sa în istorie, de prezenţa Sa cu noi, de parcursul alături de noi.”
Papa a explicat că, după primul păcat, în Paradis, Dumnezeu a avut idee de a merge alături de noi. L-a chemat pe Abraham, „pe primul numit din această listă”, şi l-a chemat să urmeze o cale, lucru pe care Abraham l-a făcut. A urmat apoi Isac, Iacob şi Iuda, astfel derulându-se acest parcurs în istorie. Dumnezeu, a spus Pontiful, merge alături de poporul Său. „Dumnezeu nu a voit să vină să ne salveze fără istorie; El a voit să facă istoria alături de noi”. O istorie „care merge de la sfinţenie la păcat”, căci în lista prezentată de Evanghelie există sfinţi dar există şi păcătoşi, bucuria lui Dumnezeu fiind aceea de a împărtăşi existenţa cu noi: „Bucuria Sa a fost de a-şi împărtăşi cu noi viaţa. Cartea Înţelepciunii spune că bucuria Domnului este printre fiii omului, cu noi. Apropiindu-se sărbătoarea Crăciunului, să reflectăm: dacă Dumnezeu şi-a înfăptuit istoria împreună cu noi, dacă a permis ca noi să îi scriem istoria, cel puţin să lăsăm ca El să scrie istoria noastră, cea a sfinţeniei. Să lăsăm pe Domnul să ne scrie istoria. Aceasta este o urare de Crăciun pentru noi toţi. Ca Domnul să ne scrie istoria, iar noi să îngăduim ca El să fie Autorul.”
După Sfânta Liturghie, Episcopul Romei i-a salutat personal pe toţi cei prezenţi. Secretarul de stat, Mons. Pietro Parolin, i-a făcut Papei urări în numele colaboratorilor din secretariatul de stat. Cei prezenţi, împreună cu directorul Casei Sfânta Marta, au însoţit cu un cânt urările adresate Papei.
