Întâlnire între Patriarhul Kiril şi Cardinalul Koch
21.12.2013, Moscova (Catholica) - „Ceea ce Papa formulează astăzi şi sugerează pentru Biserică, pentru lume şi societate, coincide cu viziunea noastră”, a spus, conform agenţiei Interfax-Religion, Patriarhul Kiril de Moscova în timpul întâlnirii care a avut loc la 18 decembrie 2013 în capitala rusă, cu Cardinalul Kurt Koch. Colocviul s-a desfăşurat la sfârşitul vizitei pe care preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a făcut-o de la 14 la 19 decembrie 2013 în Federaţia Rusă.
Între poziţiile Bisericii Catolice şi acelea ale Bisericii Ortodoxe, a subliniat Kiril, „există multe în comun în ceea ce priveşte probleme importante, surse de îngrijorare pentru atâtea persoane”. Patriarhul a amintit cât sunt de aproape ortodocşii şi catolicii în ceea ce priveşte, de exemplu, problemele intoleranţei religioase faţă de creştinii din Orientul Apropiat şi din alte naţiuni. Precum şi în ceea ce priveşte apărarea familiei şi ocrotirea vieţii. La sfârşit Patriarhul de Moscova a subliniat: „Avem tot mai mult oportunitatea de a întâlni prelaţi catolici, inclusiv membri ai colegiului Cardinalilor. Apreciez posibilitatea de a comunica direct.”
Cardinalul Koch, conform celor prezentate de agenţia TMNews, a definit ca optime raporturile dintre cele două Biserici. Vorbind despre acţiunea unită dintre ortodocşi şi catolici pentru tutelarea valorilor fundamentale, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a afirmat că „instituţia familiei este actualmente într-o criză foarte profundă” şi, în această privinţă, a făcut referinţă mai ales la politicile care promovează avortul. Cardinalul, în timpul şederii în Federaţia Rusă, a tratat printre altele problema raporturilor dintre comunităţile greco-catolice şi ortodoxe din Ucraina occidentală. Cu ocazia unei conferinţe de presă la Moscova, conform RISU, Cardinalul Koch a exprimat dorinţa ca să poată fi depăşită orice tensiune cu angajarea reciprocă între părţi.
Marţi, 17 decembrie 2013, Cardinalul l-a întâlnit şi pe Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, preşedinte al departamentului pentru relaţiile externe al Patriarhiei Moscovei. Printre temele care au fost în centrul colocviului s/au numărat înaintarea dialogului teologic în cadrul Comisiei internaţionale mixte bilaterale, schimbul de studenţi şi proiecte culturale comune. (după L’Osservatore romano, traducere pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)
