Taizé la Strasbourg pentru a semăna încrederea printre tineri
24.12.2013, Roma (Catholica) - „Pelerinajul încrederii pe pământ” promovat de comunitatea din Taizé va avea etapă anul acesta, de la 28 decembrie 2013 la 1 ianuarie 2014, în oraşul Strasbourg, inimă a Europei, loc istoric al reconcilierii postbelice. Treizeci de mii de tineri din întregul continent vor veni aici pentru a da Europei o mare mărturie de prietenie între popoare. „Papa se bazează pe voi pentru ca, prin credinţa voastră şi mărturia voastră, spiritul de pace şi de reconciliere al Evangheliei să se răspândească printre cei de vârsta voastră”. Papa Francisc e cel care scrie aceasta într-un mesaj adresat participanţilor. Şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon, salută cu afect iniţiativa: „Cu destinele noastre tot mai amestecate între ele, viitorul nostru trebuie să fie acela al cooperării tot mai profunde şi mai vaste. Este logica globală a timpului vostru. Mă bazez pe voi pentru a face să înainteze obiectivele noastre comune de pace, de dezvoltare şi pentru drepturile umane”. Frère Alois a preluat frâiele drumului ecumenic de la Taizé lăsate în 2005 de fondatorul frère Roger.
– Este nevoie de curaj pentru a vorbi astăzi tinerilor despre speranţă într-o lume care îi respinge.
– Este adevărat, e o provocare. Însă Evanghelia ne cere să riscăm încrederea şi acest lucru este şi mai important într-un timp în care fricile şi neliniştile se înmulţesc. Există criza economică, dar există şi alte motive care fac dificilă încrederea. Cu toate acestea climatul de la Taizé pare să fie mereu fericit, când ascultăm tineri care provin din toate părţile lumii, atingem cu mâna probleme şi suferinţe. Astăzi multe sărăcii sunt ascunse: abandonări, singurătăţi, neînţelegeri şi toate acestea făcute adesea şi mai dure de dificultăţile materiale. Însă printre tineri care vin la Taizé văd şi mare generozitate: nu sunt indiferenţi faţă de relele din lume. Se angajează, de exemplu, în voluntariat. Încrederea este un cuvânt cheie pe care frère Roger ni l-a lăsat: încredere în Dumnezeu, în ceilalţi, în posibilitatea de a depăşi dificultăţile şi obstacolele. Frère Roger a început acest drum de încredere în circumstanţele extrem de dificile ale celui de-al doilea război mondial. Şi a crezut până la ultima respiraţie şi mărturia sa astăzi ne susţine. Întâlniri, ca aceea de la Strasbourg, ar vrea să fie manifestări de speranţă pentru a transmite tinerilor încredere în viitor, în viitorul lor personal, în viitorul Bisericii, în viitorul societăţilor noastre.
– Dvs. vorbiţi cu mulţi tineri: ce vă spun? Ce anume caută?
– Nu se poate generaliza. Adesea mi se întâmplă să întâlnesc tineri care se întreabă cu privire la sensul vieţii. Mulţi se întreabă: cum să cred în Dumnezeu? Cum să cred în El mai ales în faţa suferinţei? Ce aşteaptă Dumnezeu de la mine? Acestea sunt întrebări profunde, existenţiale. Când tinerii petrec o săptămână pe colina noastră, adesea conştientizează că există în ei o dorinţă profundă: dorinţa de a iubi şi de a fi iubiţi, dorinţa unei iubiri pentru totdeauna. Este ca o sete spirituală care se trezeşte. Oare nu este aceasta un fel de nostalgie de Dumnezeu? Această sete îi poate duce la descoperirea unui Dumnezeu care ne iubeşte. Nu este uşor pentru că în lumea noastră modernă multora le este greu să creadă într-un Dumnezeu care însoţeşte personal. Uneori le spun tinerilor că a crede este un risc, riscul de a avea încredere.
– Europa, spun ei, se confruntă astăzi cu un anumit populism. Cum se depăşeşte frica de celălalt?
– Credinţa noastră este autentică în măsura în care se întrupează într-o fraternitate. Când experimentăm că noi constituim o singură familie umană, că aparţinem unii altora, că depindem unul de altul, frica se poate atenua. Descoperim că fericirea nu se află în a trăi «fiecare pentru sine», ci în solidaritatea dintre fiinţele umane.
– L-aţi întâlnit recent pe Papa. Care credeţi că este secretul carismei sale?
– Da, l-am întâlnit pe Papa Francisc şi am fost uimit de cunoaşterea profundă pe care a demonstrat-o faţă de drumul nostru cu tinerii şi faţă de drumul nostru de comunitate ecumenică. Gesturile sale, cuvintele sale şi scrierile sale ajung la inimile nu numai ale creştinilor, ci mult mai încolo. Ceea ce spune este nou, dar este în continuitate cu predecesorul său. Ca Papa Benedict al XVI-lea, Papa Francisc propune radicalitatea Evangheliei ca un parcurs spre fericire. Şi face aceasta amintind de tandreţea lui Dumnezeu, de milostivirea sa faţă de orice fiinţă umană. Acesta este motivul pentru care este atât de iubit.
– În exortaţia sa apostolică, Papa deschide piste asupra colegialităţii şi a slujirii petrine. Ce anume v-a uimit mai mult?
– În acest text foarte frumos, Papa deschide piste atunci când, de exemplu, spune că nu are «un cuvânt definitiv sau complet despre toate problemele referitoare la Biserică şi la lume». A făcut apel la toţi şi pentru a spune aceasta foloseşte un limbaj care trezeşte şi provoacă. Apelul său ni se adresează mai ales nouă, celor care avem responsabilităţi pastorale: fără o proximitate cu acela care suferă, nu vom găsi modul pentru a reînnoi structurile Bisericii. Această invitaţie adresată tuturor nu diminuează rolul său de păstor universal, ci responsabilizează Bisericile locale şi îi responsabilizează pe toţi creştinii pe care vrea ca să fie persoane adulte. Toţi sunt evanghelizatori. A cere colaborarea tuturor: acest limbaj în mod evident uimeşte generaţiile mai tinere. (după agenţia SIR, vineri, traducere de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)
