Ziua Socială pentru Studenţi, ediţia a doua
Tinerii care studiază la universităţile din Iaşi au fost invitaţi, în ziua de 15 februarie 2014, să reflecteze asupra rolului pe care îl au intelectualii în societate, în cadrul celei de-a doua ediţii a...
Tinerii care studiază la universităţile din Iaşi au fost invitaţi, în ziua de 15 februarie 2014, să reflecteze asupra rolului pe care îl au intelectualii în societate, în cadrul celei de-a doua ediţii a...
Săptămâna aceasta va începe Consistoriul cu tema familiei, voit puternic de Papa Francisc. Acesta este un eveniment de mare speranţă pentru Biserică şi pentru lumea întreagă, pentru că atunci când Biserica se reuneşte în...
În Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului risipitor), în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, la 16 februarie, Preasfinţitul Alexandru Mesian a hirotonit un nou lucrător în via...
În această dimineaţă a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia pr. Federico Lombardi SJ, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, a informat despre cea de a doua întâlnire a Sfântului...
După luni de discuţii, Biserica Anglicană a ajuns la concluzia că, în tradiţia creştină, căsătoria „este unirea pentru întreaga viaţă între un bărbat şi o femeie” care, indiferent de progresul legislaţiilor unei ţări referitor...
Creştinul rezistă la ademenirea ispitelor numai dacă ascultă Cuvântul lui Isus, a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă în capela Casei Santa Marta din Vatican. În ciuda slăbiciunilor noastre, Cristos...
Duminică, 16 februarie 2014, la Misiunea Română Unită cu Roma Sf. Cristofor din Udine, a fost primit Arhiepiscopul de Udine, PS Andrea Bruno Mazzocato, de către pr. Ioan Marginean-Cocis, doamna preoteasă prof. Cristina şi...
Să învăţăm de la Isus să ne rugăm, să iertăm, să răspândim pacea şi să fim aproape de cei în nevoie.
Ca în fiecare an, comunitatea iezuiţilor din Bucureşti şi-a sărbătorit patronul spiritual, Sfântul Claudiu la Colombiere. Însă pentru prima oară au ales să sărbătorească la locul de muncă, mai bine zis de slujire, la...
Sâmbătă, 15 februarie 2014, în Aula Magna a Seminarului Sfinţii Trei Ierarhi „Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, a avut loc Adunarea Eparhială – întâlnirea anuală a tuturor preoţilor şi a responsabililor asociaţiilor şi...