Hramul Sf. Claudiu la Colombiere la sediul JRS
18.02.2014, Bucureşti (Catholica) - Ca în fiecare an, comunitatea iezuiţilor din Bucureşti şi-a sărbătorit patronul spiritual, Sfântul Claudiu la Colombiere. Însă pentru prima oară au ales să sărbătorească la locul de muncă, mai bine zis de slujire, la Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi situat pe strada Ilie Opriş 54. Astfel, se poate spune că, măcar într-un fel, gazdele s-au deplasat pentru a-i întâlni pe refugiaţi la ei „acasă” şi au putut trăi măcar câteva ceasuri bucuria psalmului: „ce bine e când fraţii în pace vieţuiesc”.
Iar în inima bucuriei s-a aflat mulţumirea, şi încă mulţumirea prin excelenţă, Euharistia, prezidată de Păstorul Arhidiecezei de Bucureşti, aflată şi ea tot la ceas de sărbătoare. Însă dincolo de sintonia bucuriilor, Excelenţa Sa Ioan Robu ne-a atras atenţia asupra unei realităţi profunde şi care ne priveşte pe toţi: într-un fel sau altul toţi suntem „refugiaţi” în capitală, chiar şi cei din ţară, din prima sau a doua generaţie. Mai mult, numărul „refugiaţilor” este în realitate inimaginabil mai mare decât acela al străinilor: câţi nu se „refugiază” în boală, în droguri sau excluziune…
Această observaţie a ridicat pe bună dreptate întrebarea despre posibilitatea unui hram în mijlocul refugiaţilor şi mai ales despre temeiul unei astfel de bucurii: într-adevăr, cum pot da oamenii din exil socoteală de speranţa care este în ei? Paradoxal sau nu, răspunsul l-au dat înşişi „pelerinii” sorţii veniţi la Liturghie, prin cântecele lor sau mai bine zis prin rugile lor transformate în cântare: hramul nu ţine decât o zi, însă după această zi nu-i mai putem cataloga „străini” pe cei cu care ne-am rugat împreună aceluiaşi Tată! (pr. Marius Taloş SJ)
