Papa Francisc a celebrat Liturghia cu fraţii săi iezuiţi

03.01.2014, Roma (Catholica) - În această dimineaţă, Papa Francisc a celebrat Liturghia în sărbătoarea Preasfântului Nume al lui Isus în Biserica Gesu din Roma, pentru a da mulţumită pentru noul sfânt iezuit, Petru Favre. Au concelebrat cu Sfântul Părinte Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor; Cardinalul Agostino Vallini, Vicar general al Sanctităţii Sale pentru Roma; Episcopul Luis Francisco Ladaria Ferrer SJ, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; Episcopul Yves Boivineau de Annecy, Franţa, în a cărui Dieceză s-a născut Favre, şi Vicarul său general Alain Fournier-Bidoz; superiorul general pr. Adolfo Nicolas SJ şi şapte tineri preoţi iezuiţi.

Canonizat de Papa Francisc la 17 decembrie, Pierre Favre a fost primul însoţitor al Sf. Ignaţiu de Loyola, din acest motiv fiind cunoscut ca „al doilea iezuit”, fiind unul dintre co-fondatorii Societăţii lui Isus şi primul preot al acesteia. Mormântul Sf. Ignaţiu şi al Sf. Petru Favre se află în biserica Preasfântul Nume al lui Isus. Papa Francisc şi-a dedicat predica noului sfânt, spunând că a fost un om „cu mari dorinţe”. „Trebuie căutat Dumnezeu pentru a-l găsi şi trebuie găsit pentru a-l căuta iarăşi şi întotdeauna. Numai această nelinişte a inimii dă pace unui iezuit, o nelinişte chiar apostolică, care nu trebuie să ne oprească din a vesti kerygma, din a evangheliza cu curaj. Este neliniştea care ne pregăteşte să primim darul rodniciei apostolice. Fără nelinişte suntem sterili.”

„Aceasta este neliniştea pe care o avea Petru Favre. […] Era şi un spirit neliniştit, nehotărât, niciodată satisfăcut. Sub conducerea Sfântului Ignaţiu a învăţat să unească sensibilitatea sa neliniştită dar şi dulce, aş spune delicată, cu capacitatea de a lua decizii. Era un om cu mari dorinţe; a luat asupra sa dorinţele sale, le-a recunoscut. Mai mult, pentru Favre, atunci când s-a confruntat cu lucruri dificile a demonstrat adevăratul spirit care determină la acţiune.” Şi a continuat punând o serie de întrebări: „O credinţă autentică implică mereu o dorinţă profundă de a schimba lumea. Iată întrebarea pe care trebuie să ne-o punem: Avem şi noi mari viziuni şi elan? Suntem şi noi îndrăzneţi? Visul nostru zboară la înălţime? Zelul ne consumă? Sau suntem mediocri şi ne mulţumim cu programele noastre apostolice de laborator?”

„Să ne amintim mereu”, a spus Pontiful: „forţa Bisericii nu locuieşte în ea însăşi şi în capacitatea sa de organizare, ci se ascunde în apele adânci ale lui Dumnezeu. Şi aceste ape agită dorinţele noastre, iar dorinţele lărgesc inima. Este ceea ce spune Sfântul Augustin: a ne ruga pentru a dori şi a dori pentru a lărgi inima. Chiar în dorinţe Favre putea să discearnă glasul lui Dumnezeu. Fără dorinţe nu se ajunge nicăieri şi pentru aceasta trebuie oferite Domnului propriile dorinţe. […] Favre era devorat de dorinţa intensă de a-l comunica pe Domnul. Dacă noi nu avem aceeaşi dorinţă a lui, atunci trebuie să ne oprim în rugăciune şi, cu fervoare tăcută, să îi cerem Domnului, prin mijlocirea fratelui nostru Petru, să ne fascineze din nou: acea fascinaţie a Domnului îl ducea pe Petru la toate aceste nebunii apostolice.”