Papa Francisc: Magii ne învaţă să ne păzim cu înţelepciune credinţa
07.01.2014, Vatican (Catholica) - Să căutăm Lumina lui Dumnezeu „cu luminile noastre mici” şi să nu ne mulţumim cu o viaţă mediocră, a fost îndemnul central al predicii de la Liturghia cu care Papa Francisc a celebrat în dimineaţa zilei de luni, 6 ianuarie 2014, în Bazilica Vaticanului, solemnitatea Epifaniei. Papa i-a invitat pe credincioşi la „viclenia” spirituală, care le-a permis Magilor să îl găsească şi să îl adore pe Isus, evitând capcanele lui Irod.
La Epifanie, magii, „urmând o lumină, ei caută lumina. Steaua apărută pe cer aprinde în mintea lor şi în inima lor o lumină care îi determină la căutarea marii Lumini a lui Cristos. Magii urmează cu fidelitate lumina aceea care îi pătrunde interior şi îl întâlnesc pe Domnul. În acest parcurs al magilor din Răsărit este simbolizat destinul fiecărui om: viaţa noastră este un drum, iluminaţi de luminile care luminează drumul, pentru a găsi plinătatea adevărului şi a iubirii, pe care noi creştinii o recunoaştem în Isus, lumina lumii. Şi fiecare om, asemenea magilor, are la dispoziţie două mari ‘cărţi’ din care să scoată semnele pentru a se orienta în pelerinaj: cartea creaţiei şi cartea Sfintelor Scripturi. Important este să fim atenţi, să veghem, să îl ascultăm pe Dumnezeu care vorbeşte.”
Pontiful a îndemnat în special la „a asculta Evanghelia, a o citi, a o medita şi a ne-o însuşi ca hrană spirituală”, pentru ca „să îl întâlnim pe Isus viu, să avem experienţă cu El şi cu iubirea Sa”. Însă pe acest drum al căutării, se poate întâmpla să pierdem din vedere steaua, aşa cum li s-a întâmplat magilor la Ierusalim. „Îndeosebi, lumina Sa este absentă în palatul regelui Irod: locuinţa aceea este întunecată, acolo domneşte întunericul, neîncrederea, frica, invidia… Isus nu a venit să îl doboare pe el, sărman manechin, ci pe principele acestei lumi! Totuşi, regele şi consilierii săi simt cum se zdruncină temeliile puterii lor, se tem că sunt răsturnate regulile jocului, sunt demascate aparenţele. O întreagă lume zidită pe dominare, pe succes, pe avere, pe corupţie, este pusă în criză de un Prunc! Şi Irod ajunge până acolo încât să ucidă pruncii… îi era frică şi din cauza acestei frici a înnebunit”.
Dacă „întunericul mondenităţii acelui palat” a împiedicat pentru un timp vederea stelei, îndepărtându-se de acea influenţă negativă, magii au depăşit momentul periculos „pentru că au crezut în Scripturi, în cuvântul profeţilor care indica în Betleem locul naşterii lui Mesia. Astfel au scăpat de noaptea lumii, au reluat drumul spre Betleem şi acolo au văzut din nou steaua”. Papa Francisc a atras însă atenţia asupra la ceea ce au făcut înţelepţii veniţi din Orient la întoarcerea lor acasă, atunci când au decis să nu treacă pe la palatul întunecat al lui Irod, ci să parcurgă un alt drum – asupra sfintei lor „viclenii”, „acea isteţime spirituală care ne permite să recunoaştem pericolele şi să le evităm”.
„Aceşti înţelepţi veniţi din Răsărit ne învaţă cum să nu cădem în cursele întunericului şi cum să ne apărăm de obscuritatea care încearcă să învăluie viaţa noastră. Ei, cu această sfântă ‘viclenie’ au păzit credinţa. Şi noi trebuie să păzim credinţa. A o păzi de acel întuneric. Dar, uneori, şi un întuneric travestit în lumină! Pentru că diavolul, spune Sfântul Paul, se îmbracă precum un înger de lumină, uneori. Şi aici este necesară sfânta ‘viclenie’, pentru a păzi credinţa, a o păzi de cântările sirenelor, care îţi spun: ‘Uite, astăzi trebuie să facem aceasta, cealaltă…’ Însă credinţa este un har, este un dar. Nouă ne revine să o păzim cu această sfântă ‘viclenie’, cu rugăciunea, cu iubirea, cu caritatea.”
Din comportamentul magilor, a arătat Papa Francisc, se mai poate învăţa un alt aspect foarte instructiv: „să nu ne mulţumim cu o viaţă mediocră… ci să ne lăsăm mereu fascinaţi de ceea ce este bun, adevărat, frumos… de Dumnezeu, care este toate acestea în mod mereu mai mare! Şi ne învaţă să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe, de ceea ce pentru lume este mare, înţelept, puternic. Nu trebuie să ne oprim acolo. Este necesar să păzim credinţa. În acest timp este atât de important acest lucru: să păzim credinţa. Trebuie să mergem dincolo, dincolo de întuneric, dincolo de fascinaţia sirenelor, dincolo de mondenitate, dincolo de atâtea modernităţi care există astăzi, să mergem spre Betleem, acolo unde, în simplitatea unei case din periferie, între o mamă şi un tată plini de iubire şi de credinţă, străluceşte Soarele răsărit din înălţime, Regele universului. După exemplul magilor, cu luminile noastre mici, să căutăm Lumina şi să păzim credinţa.”
