Calendarul Papei pentru lunile ianuarie şi februarie 2014
13.01.2014, Vatican (Catholica) - Oficiul pentru celebrările liturgice ale Pontifului Suprem a publicat un calendar cu celebrările pe care Sfântul Părinte le va prezida luna aceasta şi luna următoare. Astfel, duminică, 19 ianuarie, în a doua duminică a timpului de peste an, de la 4PM, Papa Francisc va vizita parohia romană „Sacro Cuore di Gesu a Castro Pretorio”. Sâmbătă, 25 ianuarie, în solemnitatea Convertirii Sf. Paul, de la 5.30PM, va celebra Vesperele în Bazilica San Paolo fuori le mura.
În luna următoare, primul eveniment cu Papa este în prima duminică, 2 februarie, în sărbătoarea Prezentării Domnului. Atunci se celebrează Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, ajunsă la a 18-a ediţie. De la 10AM Pontiful va prezida Sfânta Liturghie pentru membrii Institutelor de Viaţă Consacrată şi Societăţilor de Viaţă Apostolică. Duminică, 16 februarie, de la 4PM este prevăzută vizita pastorală în parohia romană „San Tommaso Apostolo”. În sâmbăta următoare, 22 februarie, de la 11AM, va avea loc Consistoriul Public Ordinar cu crearea de noi Cardinali. A doua zi, duminică, 23 februarie, de la 10AM va celebra Liturghia cu noii Cardinali în capela papală.
