Cardinal la 98 de ani
14.01.2014, Roma (Catholica) - Printre noii Cardinali numiţi de Papa Francisc se numără şi Mons. Loris Francesco Capovilla, fost secretar particular al Papei Ioan al XXIII-lea, Papa cel Bun, de la care a învăţat „tăcerea, ascunderea, smerenia şi slujirea dată doar din iubire. M-a învăţat că apogeul conduitei creştine este simplitatea şi prudenţa”. Ridicarea la demnitatea de Cardinal a Arhiepiscopului vine pentru el la 98 de ani şi în anul canonizării Papei Roncalli care va fi proclamat sfânt la 27 aprilie. După o viaţă trăită în slujba Bisericii cu „umilinţă şi ascundere”, gândul său se îndreaptă astăzi spre „toţi umilii preoţi de la oraş, de la ţară şi de la munte” şi spre bolnavi, spre cei ţintuiţi la pat care „acceptă din mâinile lui Dumnezeu cu simplitate şi limitările naturii umane”. Redăm interviul solicitat de SIR şi publicat în traducere pe Ercis.ro.
– Cum aţi primit această veste venită după o viaţă de slujire adusă Bisericii?
– Cu multă seninătate şi în comuniune cu toţi umilii preoţi de la oraş, de la ţară şi de la munte care cu umilinţă şi în tăcere îşi dedică întreaga viaţă pentru ca „Gaudium Evangelii”, bucuria de a primi Evanghelia, să ajungă la toţi şi la toate familiile. Sunt foarte recunoscător. Sunt recunoscător Papei Ioan, pentru că el m-a adus şi la aceasta. Şi Papei Francisc.
– Mulţi ani alături de Papa Ioan al XXIII-lea, Papa cel Bun. Ce gând aţi avut pentru el astăzi? Ce tip de preoţie v-a învăţat?
– M-a învăţat tăcerea, ascunderea, smerenia şi slujirea dată doar din iubire. M-a învăţat că apogeul conduitei creştine – Ioan Gură de Aur ar spune filozofie creştină – este simplitatea şi prudenţa. Dacă eşti simplu, eşti cu ochii deschişi spre Dumnezeu şi nu îţi este frică de nimeni şi de nimic. Dacă eşti prudent, nu faci nimic singur şi te simţi membru nu numai al Bisericii, ci al întregii familiei umane. Şi tocmai în această zi, cu această veste în care mă adresez tuturor smeriţilor şi săracilor din întreaga lume, eu repet cuvintele Papei Ioan: eu sunt cetăţean al lumii pentru că toată lumea este familia mea, în unitatea pe care o vrea Dumnezeu şi pe care Isus a predicat-o şi a lăsat-o ca testament nouă tuturor. Lucrăm la aceasta, cu toţii. Şi sunt un număr nemărginit bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă care mărturisesc că vor să fie ascultători faţă de chemarea Domnului, în acest moment istoric care ne învăluie pe toţi.
– Dumneavoastră aveţi 98 de ani: ce semnificaţie are această recunoaştere care vine atât de tardiv, după o viaţă întreagă petrecută în Biserică şi pentru Biserică?
– Nu, de ce să spunem „tardiv”? Doar nu este un lucru datorat. Este în întregime un har, un dar al lui Dumnezeu. Nimic nu este tardiv. Eu nu mă gândesc la aceste lucruri. Am crezut mereu că adevărata slujire începe cu rugăciunea, cu dedicarea şi cu tăcerea. Să ne gândim la câţi bolnavi există, la câţi oameni ţintuiţi la pat care acceptă din mâinile lui Dumnezeu cu simplitate chiar şi limitările naturii umane. Desigur, nu pot lucra astăzi ca un tânăr. Dar pot să mă rog, pot să iubesc. Pot să mărturisesc că pentru creştin există o singură lege: iubirea. Şi pentru catolic nu există diferite ţări ale lumii, popoare sau rase. Există un singur popor: poporul lui Dumnezeu aflat pe drum pe cărările dure ale lumii spre Cel Veşnic.
