Se va redeschide ambasada Irlandei la Sfântul Scaun
23.01.2014, Dublin (Catholica) - Guvernul Irlandei a anunţat că va redeschide ambasada sa la Sfântul Scaun, dar la o dimensiune mult mai mică decât misiunea anterioară care a fost închisă în noiembrie 2011. Decizia este parte a unei mai largi extinderi a reţelei de ambasade şi consulate ale Irlandei, a raportat The Irish Times în 21 ianuarie 2014. În cadrul întâlnirii săptămânale a cabinetului, din dimineaţa zilei de marţi, 21 ianuarie, Tánaiste Eamon Gilmore, ministrul de externe al Irlandei, a primit aprobarea de la colegii lui ministeriali să deschidă noi ambasade şi consulate.
Noua ambasadă la Sfântul Scaun se va afla într-o clădire separată de ambasada irlandeză la Roma, care se află acum pe Villa Spada, în clădirea vechii ambasade la Vatican. Departamentul pentru Afaceri Externe a declarat că va fi găsită o nouă locaţie „modestă”. Un singur diplomat va lucra în noua ambasadă, şi se va concentra pe ajutorul pentru dezvoltare. The Irish Times, citând surse anonime, a spus că decizia este o recunoaştere a schimbării la nivelul papalităţii, şi a accentului pus de Papa Francisc pe ajutorul umanitar. De când a fost închisă ambasada în 2011, de relaţiile diplomatice ale Irlandei cu Sfântul Scaun s-a ocupat secretarul general pentru afaceri externe din Dublin.
Arhiepiscopul Charles Brown, Nunţiu apostolic în Irlanda, a dat această declaraţie cu privire la decizie: „Sunt foarte bucuros de anunţul guvernului irlandez cu privire la redeschiderea unei ambasade rezidenţiale a Irlandei la Sfântul Scaun, şi numirea unui ambasador rezident. Este o decizie excelentă pentru poporul Irlandei şi va fi benefică pentru Irlanda în a-şi aduce contribuţia specifică şi importantă la relaţiile internaţionale. Cu toţii le suntem recunoscători celor care au lucrat atât de mult pentru a face posibilă această zi.”
