Binecuvântarea capelei eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 la Timişoara
25.01.2014, Timişoara (Catholica) - Joi, 23 ianuarie 2014, cu începere de la orele 12.00 a avut loc la Timişoara, în incinta noului sediu al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, din strada Popa Şapcă nr. 3-5, binecuvântarea capelei ecumenice amenajate pentru a marca şi păstra vie amintirea timişorenilor ucişi în zilele lui Decembrie 1989. O astfel de capelă a fost sfinţită cu ani în urmă şi în cadrul vechiului sediu al asociaţiei, care cu deosebite eforturi, dar şi rezultate pe măsură, reuşeşte să păstreze deschisă o poartă spre trecut – prin muzeul, arhiva şi centrul de documentare proprii – spre zilele teribile ale Revoluţiei şi spre figurile luminoase ale celor care s-au jertfit pentru libertatea Timişoarei şi pentru libertatea noastră, a tuturor. Micul lăcaş de comemorare şi de introspecţie este pus sub ocrotirea sf. Gerhard, patronul Diecezei de Timişoara (+ 1046) şi al sf. Iosif de la Partoş (+ 1656), tocmai în virtutea spiritului fratern în care au trăit mereu în Timişoara cele mai diferite naţionalităţi, confesiuni, grupuri lingvistice şi culturale, dar şi a faptului că în orele Revoluţiei din 1989 şi-au dat viaţa pentru libertate atât români, cât şi germani, maghiari şi sârbi, aceştia aparţinând tuturor confesiunilor din Banat şi din oraşul de pe Bega.
Iniţiat ca o eveniment cu caracter ecumenic, momentul s-a bucurat de prezenţa tuturor confesiunilor din Timişoara, invitate de organizatori să îşi dea binecuvântarea şi să se roage pentru ca Bunul Dumnezeu să ocrotească acest lăcaş de rugăciune şi comemorare. Momentul a fost început de reprezentanţii Mitropoliei Banatului printr-o amplă slujbă de sfinţire oficiată de PS Paisie, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timişoarei, împreună cu pr. Ionel Popescu, vicarul administrativ al arhiepiscopiei şi cu doi diaconi. Au asistat IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop ortodox al Aradului şi PS Lucian Mic, Episcop al Caransebeşului, împreună cu alţi preoţi şi cu delegaţia Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei. La finalul slujbei de sfinţire, PS Paisie şi diaconii s-au retras, în capelă rămânând ceilalţi ierarhi şi preoţi ortodocşi prezenţi. Cu binecuvântarea Excelenţei Sale dr. h.c. Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timişoara, precum şi în numele acestuia, a participat la moment pr. Nikola Lauš, cancelar al Diecezei de Timişoara şi prebendar al Capitlului Catedral. Părintele Lauš a rostit o scurtă meditaţie având ca temă Biserica, respectiv Capela, o biserică în miniatură, văzută ca loc de reculegere, de întâlnire cu Dumnezeu, de rugăciune şi de memorie a spiritului care se înalţă spre Dumnezeu, spre Creeatorul său.
Reprezentantului Diecezei Romano-Catolice i-a urmat părintele-protopop reformat, Fazekas Csaba, care a rostit o scurtă binecuvântare, preluată din cuprinsul Sfintei Scripturi, din Vechiul Testament. Părintele evanghelic-luteran, Kovács Zsombor şi-a deschis cuvântul de învăţătură şi momentul binecuvântării, deplângând tot mai rar amintitul, dar mai ales tot mai rar trăitul şi promovatul „spirit al Timişoarei”, un spirit de armonie, de respect, de bună-înţelegere, toleranţă şi de un profund civism urban. Părintele Kovács a rostit la rândul său o rugăciune de binecuvântare în limbile germană şi română. Din partea Episcopiei Române Unite, Greco-Catolice de Lugoj şi din încredinţarea Excelenţei Sale Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a participat la eveniment pr. Nicolae Teodorescu, vicar foraneu de Timişoara, care a rostit, în armonie cu spiritul ecumenic al Timişoarei şi al Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, rugăciunea corespunzătoare, propusă pentru ziua respectivă a acestei săptămâni. Luând cuvântul, reprezentantul Eparhiei ortodoxe sârbeşti locale, a evidenţiat prin cuvinte calde martiriul românilor şi sârbilor, în cadrul Revoluţiei din Decembrie 1989. În încheiere, din partea Comunităţii Evreieşti din Timişoara, au vorbit şi s-au rugat Bunului Dumnezeu, Andrei Gidali, oficiant al comunităţii mozaice, doamna Luciana Friedmann, precum şi un oaspete din străinătate al comunităţii.
În încheierea evenimentului, dr. Traian Orban, preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 i-a invitat pe toţi cei prezenţi să viziteze muzeul amenajat în sediul asociaţiei, la etajul superior şi să ia parte împreună la o mică agapă oferită de organizatori. (text: Claudiu Călin; foto: Ramona Băluţescu şi Claudiu Călin)



