Membrii Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei în audienţă la Papa Francisc
31.01.2014, Vatican (Catholica) - „Promovarea şi protejarea doctrinei credinţei şi a moralei în toată lumea catolică” este datoria pe care constituţia apostolică „Pastor bonus”, a Papei Ioan Paul al II-lea, o atribuie Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (CDC). În această dimineaţă, la sfârşitul sesiunii plenare a CDC, Papa Francis i-a primit în audienţă pe membrii dicasterului, informează serviciul de ştiri al Vaticanului.
Sfântul Părinte a subliniat că încă „din primele zile ale Bisericii a existat tentaţia de a înţelege doctrina într-un sens ideologic sau de a o reduce la un set de teorii abstracte şi fosilizate. De fapt doctrina are unicul scop de a sluji viaţa poporului lui Dumnezeu şi urmăreşte să asigure o bază solidă pentru credinţa noastră. Mare este într-adevăr tentaţia de a confisca darurile mântuirii care vin de la Dumnezeu, de a le aclimatiza – poate chiar cu cele mai bună intenţii – la punctele de vedere lumeşti, la spiritul lumii.”
Congregaţia pentru Doctrina Credinţei ar trebui, de asemenea, „să caute mereu să ţină cont de nevoile de dialog constructiv, respectuos şi răbdător cu autorii. Dacă adevărul cere precizie, aceasta creşte mereu în caritate şi asistenţă fraternă pentru cei chemaţi să aprofundeze sau să îşi clarifice convingerile.” Papa a mai remarcat faptul că metoda de lucru a Congregaţiei se distinge „prin practica sa de colegialitate şi de dialog. Biserica este în mod efectiv un loc de comuniune şi, la toate nivelurile, fiecare dintre noi este chemat să cultive şi să promoveze comuniunea, fiecare cu responsabilitatea atribuită de Domnul.”
Apoi, amintind de sesiune plenară, dedicată relaţiei dintre credinţă şi de căsătorie, a declarat că aceasta „este o reflecţie de mare importanţă. Ea apare ca urmare a invitaţiei formulate de Papa Benedict al XVI-lea în ceea ce priveşte necesitatea unei reflecţii mai profund asupra relaţiei dintre credinţa personală şi celebrarea Sacramentului Căsătoriei, mai ales în contextul cultural schimbat de astăzi.”
„Cu această ocazie, aş dori de asemenea să vă mulţumesc pentru eforturile Dvs în soluţionarea problemelor sensibile privitoare la infracţiunile cele mai grave, în special cazurile de abuz sexual asupra minorilor, comise de clerici. Gândiţi-vă la binele copiilor şi al tinerilor, care în comunitatea creştină trebuie să fie întotdeauna protejaţi şi susţinuţi în creşterea lor umană şi spirituală. În acest sens, se analizează posibilitatea legării comisiei pentru protecţia minorilor, pe care am înfiinţat-o, de dicasterul Dvs. Sper că va fi un exemplu pentru toţi cei care doresc să promoveze bunăstarea copiilor.”
