Prezentarea activităţilor din Anul Vieţii Consacrate
31.01.2014, Vatican (Catholica) - În cadrul prezentării Anului Vieţii Consacrate 2015, care a avut loc în Sala de Presă a Sfântului Scaun în dimineaţa zilei de vineri, 31 ianuarie 2014, Arhiepiscopul Jose Rodriguez Carballo OFM, secretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, a ilustrat principalele activităţi prevăzute pentru acest an, care va începe în octombrie 2014, la aniversarea publicării Constituţiei conciliare Lumen Gentium. Anul va avea ca deschidere oficială o celebrare solemnă în Bazilica San Pietro, prezidată dacă va fi posibil de Sfântul Părinte şi care ar putea avea loc în ziua de 21 noiembrie 2014, Ziua mondială „Pro orantibus”, dedicată comunităţilor călugăreşti de clauzură.
În luna noiembrie va avea loc şi Adunarea plenară a Congregaţiei, pe tema: „Noutatea vieţii consacrate pornind de la Vatican”. Sunt programate de-a lungul anului diverse întâlniri internaţionale la Roma, între care Întâlnirea pentru persoanele consacrate tinere: novici, cu profesiunea temporară sau cu voturile perpetue depuse cu cel mult 10 ani în urmă; Întâlnirea formatorilor şi a formatoarelor; un Congres internaţional despre teologia vieţii consacrate, pe tema: „Reînnoirea vieţii consacrate în lumina Conciliului şi perspective de viitor”; o Expoziţie internaţională: „Viaţa consacrată – Evanghelie în istoria umană”. „Pentru încheierea Anului Vieţii Consacrate se prevede tot o concelebrare solemnă, prezidată de Sfântul Părinte, care ar putea fi în ziua de 21 noiembrie 2015, la 50 de ani de la Decretul Perfectae caritatis.”
„Pentru pregătirea acestui an, Congregaţia îşi propune să publice la fiecare patru luni o scrisoare circulară pe teme care privesc viaţa consacrată. Prima dintre aceste scrisori va fi publicată în data de 2 februarie 2014, şi va fi dedicată magisteriului Papei Francisc despre viaţa consacrată, având titlul: ‘Bucuraţi-vă’.” În zilele de 8 şi 9 martie, răspunzând la dorinţa Sfântului Părinte, în auditoriumul Universităţii Antonianum din Roma va avea loc simpozionul despre gestionarea bunurilor economice şi patrimoniale de către persoanele consacrate. „Şi pentru surorile contemplative vom propune câteva iniţiative pentru Anul Vieţii Consacrate, respectând forma lor specifică de viaţă. Una dintre acestea va fi un ‘Lanţ mondial de rugăciune între mănăstiri’.”
Arhiepiscopul a oferit unele informaţii despre documentele pe care le pregăteşte Congregaţia. „În strânsă colaborare cu Congregaţia pentru Episcopi, din încredinţarea Sfântului Părinte, se fac primii paşi pentru revizuirea documentului ‘Mutuae relationes’, despre raporturile dintre Episcopi şi persoanele consacrate în Biserică. Tot din încredinţarea Sfântului Părinte se va purcede la actualizarea instrucţiunii ‘Verbi Sponsa’, care tratează despre autonomia şi clauzura surorilor total contemplative. Un document în pregătire priveşte viaţa şi misiunea călugărilor, şi un al patrulea document va privi gestionarea bunurilor de către persoanele consacrate, pentru a oferi linii călăuzitoare şi orientări în situaţiile complexe care apar în acest domeniu.” În fine, în decursul Anului se aşteaptă de la Sfântul Părinte o nouă Constituţie Apostolică despre viaţa contemplativă, în locul actualei „Sponsa Christi”, promulgată de Papa Pius al XII-lea în 1950.
