Cardinalul Poli: O Biserică ce se apropie, graţie apropierii Papei Francisc
25.02.2014, Roma (Catholica) - Printre noii Cardinali creaţi de Papa Francisc, în consistoriul de sâmbătă dimineaţă, 22 februarie 2014, a fost şi „succesorul” său la Buenos Aires, Arhiepiscopul Mario Poli. Noul Cardinal, sâmbătă după-amiază, la sfârşitul vizitelor de curtoazie, mergea la locuinţa sa romană, la câţiva kilometri de Vatican. Mai întâi o persoană şi apoi trei surori s-au oferit să îl însoţească în maşină, însă Poli a preferat să meargă cu mijloacele publice. Şi chiar în timp ce mergea la staţia de autobuz, a întâlnit agenţia Zenit cu care a vorbit despre Papa Francisc şi despre Biserica de astăzi. Prezentăm în continuare interviul, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro:
– Cineva care a trăit alături de Bergoglio spune că s-a schimbat mult. De ce? Cum era mai înainte?
– Mi se pare o afirmaţie exagerată. Este adevărat că din 1992, an în care a fost numit Arhiepiscop de Buenos Aires, şi chiar mai înainte când era auxiliar, vicar general cu Cardinalul Qarracine, apoi Episcop, Cardinal, preşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene etc., a avut atâtea responsabilităţi şi era mereu foarte obosit. A menţinut mereu buna dispoziţie însă, acea spiritualitate care îl caracterizează şi a fost mereu foarte creativ cu Evanghelia, cum este şi acum, pentru că Papa este un mare cititor al Scripturii. Şi toate acestea acum le manifestă în magisteriul său universal. Şi face aceasta foarte bine! Aceasta este noutatea: o mare vână pastorală care nu pierde statura morală şi doctrinală. Cred că aceasta este cheia pentru a-l înţelege pe Pontif.
– Mai în detaliu, pentru Dvs, care îl cunoaşteţi îndeaproape de mulţi ani, care sunt caracteristicile Papei?
– Are un mare echilibru. Şi apoi capacitatea de a asculta, mereu; am văzut asta joi şi vineri (zilele reuniunilor Cardinalilor pentru Consistoriu n.r.), Papa a rămas să asculte tot timpul. Acest lucru l-au făcut toţi Pontifii din ultimele timpuri. Aici, la Roma, sunt Sinoadele, Episcopii, experţii şi aşa mai departe, deci prin intermediul lor Papa ascultă glasul Bisericii. Astăzi Magisteriul Bisericii are posibilitatea de a aduna mai întâi şi după aceea a păstra, pentru ca apoi să elaboreze; în sfârşit cuvântul Papei dă formă magisteriului şi autorităţii. Caracteristica principală a Papei Francisc este că ştie să asculte mult. Şi acest lucru noi l-am văzut foarte bine când eram auxiliarii săi la Buenos Aires.
– Cum a influenţat asupra lui Bergoglio harul de a fi Pontif?
– Papa Francisc spune mereu că Duhul Sfânt e cel care-i dă forţa şi veselia. Continuă să se trezească foarte devreme, fizic se simte foarte bine, trebuie recunoscut că aici, la Roma, toţi l-au luat în grijă imediat. Noi, în Argentina, aşa cum spuneam, îl vedeam adesea foarte obosit, avea greutăţi să stea mult timp în picioare datorită unei probleme cu picioarele. Astăzi are o vitalitate surprinzătoare, cu adevărat mi se pare că Dumnezeu are grijă de apostolul său.
– În Argentina, se văd roade de convertire graţie Papei Francisc?
– În Argentina, alegerea lui Bergoglio este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat şi se vede la orice nivel: de la oamenii care păstrează o fotografie de-a lui, la toate persoanele care, graţie lui, s-au apropiat de Biserică. Acest lucru îl confirmă toţi: preoţii, rectorii sanctuarelor, capelanii din spitale, din închisori… A fost o mare apropiere de Biserică, rod al apropierii Papei de oameni. A trezit mare simpatie, aceeaşi de care se bucura la Buenos Aires, graţie acestei carisme aşa de frumoase care atrage persoanele. Şi aceasta nu se întâmplă numai în Argentina, ci şi la nivel universal, în diferitele limbi, în Filipine ca şi în Burundi, aşa cum ne-au conformat înşişi Cardinalii în timpul Consistoriului.
– Şi printre oamenii săraci din Argentina se simte acest „efect Francisc”?
– Când merg la periferii împreună cu ceilalţi preoţi cu care menţin relaţiile cu aceşti oameni, văd că Papa are un milion de prieteni: fiecare dintre aceste persoane are o amintire a fostului Arhiepiscop de Buenos Aires. Nu ştiu cum, nici când, dar fiecare are un tablou al lui, o fotografie a lui şi îmi povestesc când a intrat în casele lor şi aşa mai departe. Au o amintire foarte limpede a acelor momente şi cred că astăzi a simţi un Papă aşa de apropiat este o mare bucurie pentru oameni. Există o vorbă în Argentina pe care o auzeam mereu de mici copii: „Pe Papa trebuie să îl iubim”. Papa Francisc realizează asta: oamenii îl iubesc, aşa cum l-au iubit pe Papa Benedict al XVI-lea, mai ales după renunţarea sa exemplară.
– Mai povestiţi-ne ceva despre Papa Benedict…
– Pentru mine este un om înţelept, sfânt, un bătrân venerabil care a ajuns la anii săi de maturitate făcând paşi importanţi. Ne-a lăsat un magisteriu prolific şi o teologie extraordinară. Mai ales în trilogia sa despre Isus din Nazaret, pe care după ce am citit-o o recomand mereu tuturor seminariştilor, preoţilor şi oricui care nu a avut încă ocazia să o citească. Apogeul adevărului şi autenticităţii Papei Benedict al XVI-lea a fost renunţarea sa virtuoasă şi exemplară. Cred că ea va fi un obligatoriu punct de referinţă pentru a demonstra ce înseamnă a nu se alipi de nici o putere, mai ales de cea papală, care nu este o putere ci o slujire. În pofida criticilor pe care le-a primit şi a exemplului unui Papă ca Ioan Paul al II-lea care nu a coborât de pe cruce până în ultimul moment, el a avut această luciditate de a face o alegere de acest gen. Şi tocmai acest lucru a dat naştere tuturor harurilor pe care astăzi le trăim.
– Biserica trăieşte deci un moment deosebit, graţie ultimilor Pontifi care se poate spune că sunt unul mai bun decât altul?
– Ca profesor de istoria Bisericii, pot spune că în secolul al XX-lea am avut Papi buni, sfinţi şi că realmente fiecare a lăsat un magisteriu fantastic, o Biserică misionară, vie, serioasă, în pofida păcatelor sale datorate slăbiciunilor noastre. Totuşi este o Biserică ce are o faţă în care se reflectă faţa lui Dumnezeu.
