Papa Francisc: Să ieşim din mormintele pe care ni le-am construit cu alegerile noastre

06.04.2014, Vatican (Catholica) - În Duminica a V-a din Postul Mare, în ritul latin pericopa evanghelică relatează învierea făcută de Isus în Betania. Acest text a fost comentat de Sfântul Părinte în faţa pelerinilor şi romanilor strânşi în Piaţa San Pietro pentru tradiţionala rugăciune Îngerul Domnului de la miezul zilei. După alocuţiune şi rugăciune, cei prezenţi au primit cadou câte o Evanghelie de buzunar, pentru a o citi. Un dar de „plătit” printr-o faptă bună, a cerut Papa Francisc. Redăm alocuţiunea Pontifului după traducerea apărută pe Ercis.ro.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această a cincea duminică din Postul Mare ne relatează învierea lui Lazăr. Este apogeul „semnelor” minunate săvârşite de Isus: este un gest prea mare, prea clar divin pentru a fi tolerat de marii preoţi, cei care, aflând despre acest fapt, au luat hotărârea de a-l ucide pe Isus (cf. In 11,53).

Lazăr era mort deja de trei zile când a ajuns Isus; surorilor Marta şi Maria El le-a spus cuvinte care sunt deja imprimate pentru totdeauna în amintirea comunităţii creştine. Isus spune aşa: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veci” (In 11,25). Pe baza acestui cuvânt al Domnului noi credem că viaţa celui care crede în Isus şi respectă porunca Sa, după moarte, va fi transformată într-o viaţă nouă, deplină şi nemuritoare. Aşa cum Isus a înviat cu propriul trup, dar nu s-a întors la o viaţă pământească, tot aşa noi vom învia cu trupurile noastre care vor fi transfigurate în trupuri glorioasă. El ne aşteaptă la Tatăl, iar forţa Duhului Sfânt, care l-a înviat pe El, îl va învia şi pe cel care este unit cu El.

În faţa mormântului sigilat al prietenului Lazăr, Isus „a strigat cu glas puternic: «Lazăr, vino afară!» A ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era acoperită cu un ştergar” (v. 43-44). Acest strigăt peremptoriu este adresat fiecărui om, pentru că toţi suntem însemnaţi de moarte, noi toţi; este glasul celui care este stăpânul vieţii şi vrea ca toţi „să o aibă din belşug” (In 10,10). Cristos nu se resemnează cu mormintele pe care ni le-am construit cu alegerile noastre de rău şi de moarte, cu greşelile noastre, cu păcatele noastre. El nu se resemnează cu aceasta! El ne invită, aproape ne porunceşte, să ieşim din mormântul în care ne-au îngropat păcatele noastre. Ne cheamă cu insistenţă să ieşim din întunericul închisorii în care ne-am închis, mulţumindu-ne cu o viaţă falsă, egoistă, mediocră. „Vino afară!”, ne spune el, „Vino afară!”. Este o frumoasă invitaţie la libertatea adevărată, la a ne lăsa cuprinşi de aceste cuvinte ale lui Isus pe care astăzi le repetă pentru fiecare dintre noi. O invitaţie la a ne lăsa eliberaţi de „fâşiile de pânză”, de fâşiile de pânză ale orgoliului. Pentru că orgoliul ne face sclavi, sclavi de noi înşine, sclavi ai atâtor idoli, ai atâtor lucruri. Învierea noastră începe de aici: atunci când decidem să ascultăm de această poruncă a lui Isus ieşind la lumină, la viaţă; atunci când de pe faţa noastră cad măştile – de atâtea ori noi suntem mascaţi de păcat, măştile trebuie să cadă! – şi noi regăsim curajul feţei noastre originale, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Gestul lui Isus care îl învie pe Lazăr arată până unde poate să ajungă puterea harului lui Dumnezeu, aşadar până unde poate să ajungă convertirea noastră, schimbarea noastră. Auziţi bine: nu există nici o limită pentru milostivirea divină oferită tuturor! Nu există nici o limită pentru milostivirea divină oferită tuturor! Amintiţi-vă bine de această frază! Şi putem să o spunem împreună cu toţii: „Nu există nici o limită pentru milostivirea divină oferită tuturor!” Să spunem împreună: „Nu există nici o limită pentru milostivirea divină oferită tuturor!” Domnul este gata mereu să dea la o parte piatra de mormânt a păcatelor noastre, care ne desparte de el, lumina celor vii.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiţi fraţi şi surori,

Mâine se va ţine în Ruanda comemorarea a 20 de ani de la începutul genocidului făcut împotriva locuitorilor tutsi în anul 1994. În această circumstanţă doresc să exprim apropierea mea părintească de poporul ruandez, încurajându-l să continue, cu determinare şi speranţă, procesul de reconciliere care a manifestat deja roadele sale, şi angajarea de reconstrucţie umană şi spirituală a ţării. Tuturor le spun: Nu vă fie frică! Pe stânca Evangheliei construiţi societatea voastră, în iubire şi în înţelegere, pentru că numai aşa se generează o pace durabilă! Invoc asupra întregii naţiuni ruandeze iubite ocrotirea maternă a Stăpânei Noastre din Kibeho. Amintesc cu afect pe Episcopii ruandezi care au fost aici, în Vatican, săptămâna trecută. Şi pe voi toţi vă invit, acum, să ne rugăm sfintei Fecioare Maria, Stăpâna Noastră din Kibeho.

(Recitarea Bucură-te Marie)

Îi salut pe toţi pelerinii prezenţi, îndeosebi pe participanţii la Congresul Mişcării de Angajare Educativă a Acţiunii Catolice Italiene. A investi în educaţie înseamnă a investi în speranţă! Îi salut pe credincioşii din Madrid şi din Menorca; pe cei din Dieceza de Concordia-Pordenone; grupul brazilian „Fraternidade e tráfico humano„; pe studenţii din Canada, din Australia, din Belgia şi pe cei din Cartagena-Murcia; pe alpinii din Como şi din Roma. Salut grupurile de tineri care au primit sau se pregătesc să primească Mirul, pe tinerii din diferite parohii şi pe numeroşii studenţi.

Au trecut exact cinci ani de la cutremurul care a lovit L’Aquila şi teritoriul său. În acest moment vrem să ne unim cu acea comunitate care a suferit aşa de mult, care încă suferă, luptă şi speră, cu atâta încredere în Dumnezeu şi în Sfânta Fecioară Maria. Să ne rugăm pentru toate victimele: să trăiască pentru totdeauna în pacea Domnului. Şi ne rugăm pentru drumul de înviere al poporului aquilan: solidaritatea şi renaşterea spirituală să fie forţa reconstrucţiei materiale. Ne rugăm şi pentru victimele virusului Ebola care s-a dezvoltat în Guineea şi în ţările mărginaşe. Domnul să sprijine eforturile pentru a combate acest început de epidemie şi pentru a asigura îngrijire şi asistenţi tuturor celor nevoiaşi.

Şi acum aş vrea să fac un gest simplu pentru voi. În duminicile trecute v-am sugerat vouă tuturor să vă procuraţi o mică Evanghelie, să o luaţi cu voi în timpul zilei, pentru a o putea citi des. Apoi m-am gândit la o veche tradiţie a Bisericii, în timpul Postului Mare, de a încredinţa Evanghelia catecumenilor, celor care se pregătesc pentru Botez. Aşadar astăzi vreau să vă ofer vouă care sunteţi în Piaţă – dar ca semn pentru toţi – o Evanghelie în format de carte de buzunar [arată cartea de buzunar]. Vă va fi împărţită în mod gratuit. Sunt locuri în piaţă pentru această distribuire. Eu le văd, acolo, acolo, acolo… Apropiaţi-vă de acele locuri şi luaţi Evanghelia. Luaţi-o, duceţi-o cu voi şi citiţi-o în fiecare zi: este chiar Isus cel care vă vorbeşte acolo! Este cuvântul lui Isus: acesta este cuvântul lui Isus!

Şi asemenea lui vă spun: Gratis aţi primit, gratis să daţi, daţi mesajul Evangheliei! Dar poate că vreunul dintre voi nu crede că acest lucru este gratuit. „Cât costă? Cât trebuie să plătesc, părinte?” Să facem un lucru: în schimbul acestui dar, faceţi un act de caritate, un gest de iubire gratuită, o rugăciune pentru duşmani, o reconciliere, ceva… Astăzi se poate citi Evanghelia cu atâtea instrumente tehnologice. Se poartă Biblia întreagă într-un telefon mobil, într-o tabletă. Important este a citi cuvântul lui Dumnezeu, cu toate mijloacele, dar a citi cuvântul lui Dumnezeu: Isus este cel care ne vorbeşte acolo! Şi a-l primi cu inimă deschisă. Atunci sămânţa bună aduce rod!

Vă doresc duminică frumoasă şi poftă bună! La revedere!