Episcopilor din Tanzania: Munca de evanghelizare nu aparţine trecutului
07.04.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a primit în această dimineaţă în audienţă pe membrii Conferinţei Episcopale Tanzaniene, aflaţi la finalul vizitei lor „ad limina”. În discursul scris, pe care l-a înmânat Episcopilor, Pontiful laudă „istoria impresionantă a muncii misionare în regiune”, încurajându-i pe prelaţi să „menţină şi să aprofundeze imperativul misionar, pentru ca Evanghelia să pătrundă tot mai mult munca de apostolat şi să aducă lumină în toate sferele societăţii tanzaniene”.
„Munca de evanghelizare a Tanzaniei nu este deci un eveniment remarcabil al trecutului. Nu! Se întâmplă în fiecare zi în munca pastorală a Bisericii, în parohii, în Liturghie, în primirea Sacramentelor, în apostolatul educaţional, în iniţiativele sanitare, în cateheză, în trăirea vieţilor obişnuite de creştini.” Papa a menţionat în special operatorii sanitari care „îngrijesc de cei care suferă de SIDA şi se preocupă să îi educe privitor la sexualitate şi castitate”, dar şi pe cei „care se dedică lucrărilor de dezvoltare în favoarea săracilor”. „Fie ca Duhul Sfânt, care a dat tărie, înţelepciune şi sfinţenie primilor misionari în Tanzania să continue să inspire întreaga Biserică locală în această vitală mărturie de credinţă.”
A repetat şi importanţa „preoţilor sfinţi, bine educaţi şi zeloşi”, care trebuie să beneficieze de „o formare umană, spirituală, intelectuală şi pastorală adecvată”. Referitor la rolul laicilor, le-a cerut Episcopilor să facă eforturi pentru a „oferi cateheze pentru o bună înţelegere a doctrinei Bisericii. Aceasta îi va pregăti nu doar pentru a înfrunta superstiţiile, sectele agresive şi secularismul, ci, mai important, pentru a împărtăşi frumuseţea şi bogăţia credinţei catolice cu ceilalţi, în special tinerilor.”
