Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Oţelu Roşu
08.04.2014, Lugoj (Catholica) - În Duminica a V-a din Post, la 6 aprilie 2014, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Naşterea Maicii Domnului”, Oţelu Roşu, din protopopiatul de Sarmisegetuza. Preasfinţia Sa a fost însoţit de Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală a avut loc la 8 septembrie 2012. Cu ocazia „Anului Maicii Domnului de la Scăiuş”, icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte de la Scăiuş, care a lăcrimat de două ori în toamna anului 1934, s-a aflat în zilele de 5 şi 6 aprilie în câteva parohii din protopopiatul de Sarmisegetuza. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 13.00, s-a aflat în parohia „Înălţarea Domnului” din Păucineşti, unde s-a săvârşit un maslu de obşte, apoi de la ora 15.00 în parohia „Sf. Martir Dumitru”, Bucova, unde a avut loc Sfânta Liturghie.
În seara zilei de 5 aprilie icoana s-a aflat în biserica protopopială „Naşterea Maicii Domnului” din Oţelu Roşu, iar la oficiile religioase au participat şi preoţi din parohiile învecinate: pr. Radu Homm, paroh de Caransebeş şi pr. Silviu Stroia, paroh de Silvaşul de Sus şi Silvaşul de Jos. Programul spiritual a constat din rânduiala imnului Acatist, a maslului de obşte, urmat de o veghe cu rugăciune. Icoana a rămas la Oţelu Roşu până a doua zi, duminică 6 aprilie după-masa, urmând ca în drumul spre Scăiuş să poposească şi în parohia „Învierea Domnului” din Caransebeş. Reamintim că icoana Maicii Sfinte de la Scăiuş va fi purtată în cursul acestui an în mai multe biserici din cele 12 protopopiate din Eparhia de Lugoj.
La sosire, PS Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de pr. Doinel Preda, protopop de Haţeg, de pr. Flavius Jurca, protopop de Sarmisegetuza, parohul locului, şi de pr. Iulian Hasciar, paroh de Scăiuş. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS Alexandru Mesian, alături de Mons. Angelo Narcis-Pop, , pr. Flavius Jurca, pr. Doinel Preda, pr. Dorin Szilveszter, paroh la Bărbărteni şi Păucineşti şi pr. Iuian Hasciar. În cuvântul de învăţătură, Episcopul a vorbit despre evanghelia zilei, iar apoi despre icoana Maicii Domnului de la Scăiuş. „Prin pelerinajul acestei icoane dorim să facem cunoscut atât fenomenul de la Scăiuş din urmă cu 80 de ani, cât şi să răspândim evlavia către Maica Domnului. În anul acesta – declarat An Marian pentru Eparhia de Lugoj – Anul Maicii Domnului, suntem invitaţi să reflectăm şi să ne rugăm la Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu şi Apărătoarea Noastră.”
La final Preasfinţitul Alexandru a salutat prezenţa oficialităţilor locale prezente la eveniment şi a prezentat cartea „Maica Domnului de la Scăiuş”, recent apărută la Editura Surorilor Lauretane din Baia-Mare. Părintele Flavius a mulţumit Episcopului de Lugoj pentru vizită şi tuturor celor care au contribuit la buna organizare. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă. (după materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)



